Ilie Bolojan, întâlnire cu Roxana Mînzatu
Administrația Prezidențială a transmis vineri că președintele interimar Ilie Bolojan a avut o întâlnire la Palatul Cotroceni cu Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene.
În cadrul discuțiilor, cei doi au abordat subiecte importante pentru România și Uniunea Europeană, printre care strategia pentru Marea Neagră și consolidarea apărării pe Flancul Estic, accelerarea absorbției fondurilor europene și recuperarea întârzierilor din PNRR, precum și pregătirea unor proiecte din industria de apărare pentru finanțare prin programul ReArm / Readiness 2030 și pentru crearea de locuri de muncă.
Totodată, a fost evidențiată necesitatea consolidării cooperării între instituțiile naționale, în vederea unei reprezentări cât mai eficiente a României în Uniunea Europeană și a unei implicări active în procesul de construire a proiectului european.
Întâlnirea a evidențiat disponibilitatea ambelor părți de a colabora strâns pentru a impulsiona dosarele cu relevanță strategică, aflate pe agenda comună, a mai precizat Administrația Prezidențială.

Riscă România să piardă bani din PNRR?
Marcel Boloş, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, și-a exprimat speranța că Uniunea Europeană nu va recurge la suspendarea fondurilor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), subliniind totodată că România are obligația de a respecta reformele asumate.
Oficialul a precizat că în prezent autoritățile de la București poartă negocieri cu Comisia Europeană și „suntem în situația în care restructurăm inclusiv cererile de plată pe care le avem de depus pentru PNRR”.
„Eu cred că această componentă emoțională pe care o avem în privința reacțiilor pe piețe și a investitorilor să fie o reacție temporară și, prin măsurile pe care le gândim pentru atragerea de fonduri, pentru ce înseamnă măsurile și reforma fiscală pe care o avem de dus la bun sfârșit, să reușim să stabilizăm indicatorii macroeconomici și să intrăm într-o stare de normalitate, că am mai avut o situație asemănătoare cu cea de acum.
E vorba de decembrie 2024, când tot la fel am avut componentă emoțională, fiind o reacție a piețelor financiare și a investitorilor, care s-a generat în contextul instabilității politice și al drumului pe care România îl va urma și mă refer la drumul proeuropean, care e obligatoriu pentru țara noastră”, a declarat el la B1 TV.
Boloș a admis că, din punct de vedere procedural, există posibilitatea ca România să piardă fonduri europene din cauza instabilității politice și a întârzierilor în implementarea reformelor, întrucât regulamentele Comisiei Europene permit activarea unor clauze de suspendare a fondurilor și a noilor angajamente financiare.
Totuși, el și-a exprimat speranța că acest scenariu va fi evitat, subliniind că România se află în plin proces de renegociere a PNRR și de restructurare a cererilor de plată. A adăugat că obiectivul principal este atragerea celor 19 miliarde de euro disponibili prin PNRR până la termenul-limită din 31 august 2026.
„Lucrul acesta există ca posibilitate în regulamentele Comisiei Europene și e la latitudinea Comisiei să activeze aceste clauze care privesc suspendarea fondurilor și a angajamentelor noi pe care le putem încheia pe viitor din fonduri europene.
Sper din tot sufletul să nu ajungem în această situație, că suntem în proces de renegociere cu Comisia Europeană a PNRR și suntem în situația în care restructurăm inclusiv cererile de plată pe care le avem de depus pentru PNRR. Miza noastră rămân cele 19 miliarde de euro pe care numai din PNRR le avem de încasat până pe 31 august 2026”, a spus acesta.

Necesitatea respectării angajamentelor asumate prin PNRR
Ministrul a subliniat necesitatea respectării angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, accentuând că implementarea reformelor prevăzute este esențială pentru menținerea finanțării europene și pentru atingerea obiectivelor asumate la nivel național.
„Că ne place, că nu ne place, avem aceste angajamente pe care trebuie să le punem în aplicare în privința reformei fiscale, restructurarea sistemului de cheltuieli publice, reformei pensiilor generale, pensiile speciale”, a afirmat el.
La finalul săptămânii viitoare este așteptată o evaluare a procesului de renegociere a PNRR, iar premierul interimar Cătălin Predoiu va prezenta opțiunile identificate, având în vedere că actualul executiv, în calitate de guvern interimar, dispune de competențe limitate în luarea deciziilor majore.
„Instalarea noului guvern e o prioritate, să evităm suspendarea de fonduri”, a afirmat Marcel Boloș.
Ministrul a declarat că nu consideră probabilă încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internațional, întrucât consideră că implementarea reformelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență este mai accesibilă și va aduce beneficii semnificative pentru România.
„Acum sub nicio formă nu cred că se pune în discuție un astfel de acord cu FMI”, a spus oficialul.