Campus 6 aduce o suită de noutăți pe piața clădirilor de birouri din România, printre care se numără implementarea sistemelor de măsurare și monitorizare a factorilor ambianți. Inovatoare este și recepția virtuală a complexului, parte din aplicația integrată a Campus 6, care va furniza informații despre clădire și facilitățile oferite, cât și servicii precum car sharing și bike sharing.

„Livrarea primei faze a proiectului face parte din strategia de dezvoltare sustenabilă pe care o avem pentru zona de Centru-Vest a Bucureștiului și se va continua prin construcția celor trei clădiri care vor întregi complexul”, a declarat Aurelia Luca, Managing Director Skanska Property România.

Proiectul cuprinde grădini urbane dotate cu prize electrice și Wi-Fi, precum și spații exterioare proiectate special pentru întruniri de business și sociale, restaurante și cafenele cu terase. Angajații și partenerii companiilor care au birourile în clădire se vor putea întâlni, lucra și relaxa aici.

Dezvoltarea complexului Campus 6 nu se oprește aici, proiectul având prevăzute în total patru etape, cu o suprafață închiriabilă totală de 81.000 mp.

Clădirea proaspăt inaugurată a fost cumpărată de CA Immo cu 53 de mil. euro și este cea de-a patra clădire de birouri construită şi vândută de Skanska pe piața din România. Vânzarea acesteia a venit la un an distanţă de la ultima tranzacție. Skanska a vândut în etape cele trei clădiri ale complexului Green Court Bucharest din zona Barbu Văcărescu a Capitalei, în suprafaţă de 54.300 mp, cu circa 129 mil. euro către compania Globalworth.

Printre chiriașii primei clădiri din Campus 6 se numără și London Stock Exchange Group (LSEG), care a deschis un nou centru de servicii de business în Bucureşti. LSEG administrează bursa londoneză și colaborează cu instituții financiare din întreaga lume. De asemenea, Microsoft își va aduna aici sediile din întregul oraș.