Honda Accord Facelift, disponibilă în România începând de la 24.155 euro

Honda Accord Facelift, disponibilă în România începând de la 24.155 euro
Publicat de CAPITAL la 21 octombrie 2011, 14:11

Noua Honda Accord sedan este disponibilă spre comercializare şi în România începând din această lună, la un preţ de minim 24.155 euro (cu TVA), a anunţat, vineri, Honda Trading România, unic importator al mărcii pe plan local.

Potrivit specificaţiilor tehnice ale maşinii, habitaclul este mai silenţios decât la precedenta generaţie, iar performanţa NVH (noise-vibrations-harshness) a fost îmbunătăţită prin adoptarea unei spume de densitate mărită în şi sub capotă şi în zona bordului. De asemenea, izolarea fonică de sub podea a fost revizuită şi îmbunătăţită prin utilizarea scuturilor fonoabsorbante pe ţevile de eşapament, scrie Agerpres.

În plus, Honda Accord Sedan Facelift 2012 are un aspect exterior restilizat, cu modificări discrete, dar notabile, ale blocurilor optice şi barelor de protecţie. Astfel, farurile au un aspect mai curat, mai proaspăt, semnalizatoarele care anterior aveau culoarea chihlimbarului acum au finisaje clare.

În cazul echipărilor de vârf, farurile sunt bi-HID (xenon fază scurtă şi lungă) şi dispun de sistemul Active Cornering Lights pentru o vizibilitate sporită pe timp de noapte.

Partea din spate a modelului Sedan a fost îmbunătăţită subtil, blocurile optice având finisaje roşii pentru lumina de mers înapoi şi indicatori care să se asorteze, oferind un echilibru designului zonei. Elementele de design exterior sunt finisate cu trei noi culori, şi anume: Alabaster Silver, Graphite Luster şi Celestial Blue Pearl.

La interior, majoritatea echipărilor dispune acum de tapiţerii din materiale noi pentru scaune şi panourile uşilor, iar spaţiul pentru picioare este iluminat cu albastru dacă farurile sunt aprinse.

Pe noua generaţie Honda Accord Sedan debutează două sisteme – Auto High-Beam Support System şi Active Cornering Lights.

O nouă tehnologie în iluminare dezvoltată de către Honda este Sistemul de asistenţă pentru Faza lungă, care este echipat pe vehiculele cu faruri bi-HID. Acest sistem este controlat de o cameră CMOS amplasată pe parbriz, în zona oglinzii retrovizoare, care detectează farurile sau stopurile vehiculelor din faţă şi reduce automat intensitatea luminii la faza scurtă, dacă faza lungă este activată.

Noua Honda Accord este disponibilă spre vânzare în România din luna octombrie, în reţeaua de dealeri autorizaţi Honda, la un preţ de pornire de 24.155 euro (inclusiv TVA).

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.