Hei-rup întârziat pentru cadastrarea terenurilor agricole. Fermierii riscă să nu mai poată fi plătiți
România trebuie să înceapă în acest an cadastrarea terenurilor agricole deoarece, din 2020, plăţile în agricultură se vor face pe exploataţie şi nu pe unitatea de suprafaţă, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Daniel Botănoiu, într-un interviu acordat Agerpres.
"Avem deja pe circuit un proiect de Hotărâre de Guvern al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), pentru că ei se ocupă cu terenurile din extravilan. Sper să apară rapid acest act normativ, la care o să contribuim şi noi pentru îmbunătăţirea proiectului. Este extrem de necesar pentru că, începând cu anul 2020, plăţile în agricultura europeană se vor schimba. Va intra un nou sistem de plată şi nu vom mai putea plăti, dacă nu avem totul întabulat, a spus Botănoiu.
Potrivit sursei citate, cadastrarea ar trebui finalizată până cel târziu în 2018 pentru a putea plăti fermierii din 2020 când se va modifica sistemul la nivel european.
"Sigur nu se va finaliza în 2015, cel târziu în 2018. Noi am inclus din 2018 în legislaţia noastră acest sistem cu privire la plăţile directe, ca să obişnuim oamenii cu sistemul, dar ar trebui să cadastrăm până atunci. Dacă nu avem finalizată cadastrarea până în 2020, plăţile nu se mai fac pe unitatea de suprafaţă şi este logic pentru că, nefăcându-se pe unitatea de suprafaţă sau pe cap de animal, ci pe exploataţie, nu o să mai poţi să dovedeşti exploataţia ta", a explicat secretarul de stat.
În ceea ce priveşte fondurile necesare pentru cadastrarea celor 14 milioane de hectare, oficialul MADR a precizat că ele au fost estimate la 30 de euro pe hectar, iar cea mai mare parte din sumă va veni din fonduri europene.
"Banii vin din contribuţia fondului european plus contribuţia naţională. Este vorba de 415 milioane de euro, din care 265 de milioane de euro din fondurile europene pe dezvoltare regională şi 150 de milioane de euro de la ANCPI. Cred că este o sumă acoperitoare pentru cele 14 milioane de hectare extravilan, arabil plus agricol. Din calculele noastre, este vorba de un cost de 30 de euro pe hectar", a adăugat Botănoiu.
Sursa: Agerpres
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





