Întreruperea sezonului de tenis din cauza pandemiei a însemnat o lungă perioadă de relaxare pentru Simona Halep. Numărul 2 WTA s-a bucurat din plin de vacanţă, lucru mai puţin obişnuit pentru o sportivă extrem de ocupată, de obicei, cu antrenamentele şi turneele de tenis din întreaga lume.

Pauza competiţională a fost una de bun augur şi pentru viaţa sentimentală a Simonei Halep. Anul trecut, după ce a cucerit marele trofeu de la Wimbledon, românca şi-a oficializat relaţia cu Toni Iuruc, un milionar machedon în vârsta de 41 de ani. Ei au putut petrece mult mai mult timp împreună, însă, inevitabil, asta înseamnă că mai pot apărea şi mici tensiuni.

Simona i-a povestit lui Andi Moisescu, în cadrul podcastului BT Talks, ce fel de probleme au întâlnit cei doi recent.

“În orice, am disciplină. Am mici probleme cu prietenul, când spune o oră şi nu e respectată (râde – n.red.). Eu sunt gata cu 10-15 minute înainte. Îmi zice: «nu eşti la tenis, uşor!». Şi eu mă relaxez”, a povestit Halep.

“Tot timpul ai instinctul să-ţi cumperi ceva din banii pe care îi câştigi”

Simona a vorbit şi despre banii pe care i-a adunat până acum din tenis şi ce înseamnă pentru ea să deţii o astfel de avere. Potrivit site-ului oficial al WTA, Simona Halep a câştigat până acum, din turneele de tenis, peste 36,5 milioane de dolari, la care se mai adaugă şi banii veniţi din contractele de publicitate şi de la sponsori.

“Tenisul e un sport foarte scump, trebuie să investeşti într-un copil şi să rişti. E o investiţie pe care nu ţi-o garantează nimeni. Tata nu şi-a imaginat vreodată că eu nu o să ajung în top. Şi nu o spun acum că am reuşit. Chiar nu cred că s-a gândit vreodată la asta, chiar dacă au fost şi momente grele. Poate că s-a gândit că nu mai face faţă, dar în momentul ăla am început eu să câştig primii bănuţi.

Nu mi-am luat nici maşină, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic, ca să am bani să investesc în mine. Tot timpul ai instinctul să-ţi cumperi ceva din banii pe care îi câştigi. Dar trebuie să-ţi opreşti instinctul ăsta şi să spui că trebuie să te duci într-un cantonament mai scump pentru că te ajută pe o perioadă mai lungă”, a mai declarat Simona Halep, potrivit adevarul.ro.