Guvernul României a aprobat Acordul cu Republica Moldova pentru construirea podului de peste Prut

Potrivit informațiilor transmise de către Guvernul de la București, Acordul dintre România și Republica Moldova a fost semnat la Chișinău, pe data de 11 februarie 2022. Acesta vizează construirea unui pod rutier de frontieră peste râul Prut, între localităţile Ungheni (România) şi Ungheni (Republica Moldova).

„Documentul stabileşte atât aspectele tehnice, cât şi cele financiare, juridice şi organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreţinerea şi repararea viitorului pod. Construcţia podului Ungheni-Ungheni face parte din lucrările la autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, lucrări cuprinse în Masterplanul General de Transport al României, eligibile pentru finanţare din fonduri europene”, au explicat oficialii români.

Menționăm faptul că acesta nu este singurul plan comun al celor două state. Recent, România și Republica Moldova au semnat un plan privind fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri.

România și Republica Moldova au semnat un plan comun pentru fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri

Amintim faptul că, pe data de 21 iunie 2022, directorii autorităților vamale din țara noastră și directorii autorităților vamale din statul vecin au semnat un Plan comun de acțiuni privind fluidizarea traficului transfrontalier în punctele de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova.

În acest planul comun se regăsesc acțiuni precum:

  • suplimentarea numărului de lucrători vamali din cadrul birourilor vamale din România situate la frontiera comună cu Republica Moldova, pentru sincronizarea acestuia cu numărul funcționarilor vamali din cadrul posturilor vamale de frontieră din Republica Moldova;
  • dispunerea redirecționării unei părți din traficul crescut de la punctul de trecere Giurgiulești-Galați spre alte puncte de trecere; inițierea demersurilor către alte instituții cu atribuții de control în cazul transportului de mărfuri, în vederea sincronizării acțiunilor necesare pentru fluidizarea traficului de mărfuri prin birourile și posturile vamale de frontieră;
  • susținerea implementării conceptului de controale coordonate
  • măsuri care țin de accelerarea procesului de traversare a frontierei.

O altă acțiune agreată de autorități vamale din România și din Republica Moldova vizează implementarea schimbului de date electronice referitor la camioanele goale care traversează frontiera dintre cele două state, pe baza experienței acumulate în cadrul proiectului pilot între autoritățile vamale din România și Republica Moldova privind schimbul automat de informații vamale prin intermediul sistemului de Schimb Electronic Sistematic de Date (SEED) cu suportul Programului UE „EU4Digital”, relatează trans.info.