Guvernul cere mai multă strictețe de la DSP-uri! Cum le cere Orban să rezolve epidemia. Cei care refuză să se interneze nu mai au nicio șansă

Guvernul cere mai multă strictețe de la DSP-uri! Cum le cere Orban să rezolve epidemia. Cei care refuză să se interneze nu mai au nicio șansă
Publicat de Alecsandru Ion la 21 iulie 2020, 20:08

Direcţiile de sănătate publică – DSP trebuie să emită cât mai urgent decizii administrative pentru persoanele infectate care au refuzat internarea într-o unitate sanitară sau care au solicitat externarea din spital, înainte de a fi declarate vindecate.

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va face, în perioada următoare, mai multe verificări la direcţiile de sănătate publică şi la spitale pentru a evalua modul în care sunt respectate drepturile pacienţilor la asigurarea tratamentului şi serviciilor medicale, activitatea Serviciului Prevenire a infecţiilor asociate activităţii medicale (SPIAM) de la nivelul spitalelor, modul în care au fost realizate achiziţiile de echipamente şi materiale sanitare.

Anunţul MS vine după videoconferinţa organizată cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică, în scopul pregătirii implementării legii carantinei şi izolării, care a intrat în vigoare marţi.

”Creştere progresivă a numărului de cazuri”

„Astăzi a intrat în vigoare legea carantinei şi a izolării, pe care trebuie să o punem în concordanţă cu legislaţia referitoare la SARS-CoV-2. Am avut discuţii cu direcţiile de sănătate publică despre modul de implementare a acestei legi, am răspuns la întrebări şi nelămuriri, urmând ca zilele următoare să avem şi ordinele de ministru şi hotărârile de guvern care să pună în aplicare această lege.

Suntem într-un moment pandemic cu o creştere progresivă a numărului de cazuri şi vom avea două săptămâni în care vom căuta să reimpunem acele măsuri de carantină, izolare în spital sau la domiciliu. În funcţie de cooperarea la aceste măsuri şi respectarea normelor de desfăşurare a unor activităţi, vom putea vedea în următoarea perioadă şi evoluţia epidemică”, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, după videoconferinţă.

Noile acte normative care vor fi emise de MS ca legislaţie secundară la legea carantinei şi izolării vor permite controlul pandemiei, tratarea pacienţilor, optimizarea fluxurilor în spitale, asigurarea cu personal medical detaşat, acolo unde este necesar, evitarea aglomerării secţiilor, precizează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Se va modifica modul de raportare

Ministrul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică mai multă stricteţe şi acurateţe în desfăşurarea anchetelor epidemiologice.

”Începând de astăzi (n.r. – marţi), pentru fiecare caz confirmat, DSP are obligaţia să desemneze în maxim 2 ore un medic pentru demararea anchetei epidemiologice, care trebuie finalizată în maxim 12 ore. De asemenea, se va modifica şi modul de raportare, conform cu cerinţele noii legislaţii.

Mai mult, centrele de testare vor avea obligaţia să prioritizeze testele şi să lucreze probele din anchete epidemiologice, retestări ale persoanelor pozitive etc. Va fi raportat numărul de testele efectuate, distinct numărul retestărilor, dar şi numărul persoanelor testate”, arată MS.

Prezent la videoconferinţă, premierul Ludovic Orban a transmis mesaje de încurajare reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică.

”Nu renunţaţi la luptă”

„Fiţi proactivi, prezenţi, nu renunţaţi la luptă oricât de obosiţi sunteţi. Direcţiile de sănătate publică, neglijate atât timp, sunt cele mai importante instituţii pentru limitarea infecţiei cu noul coronavirus”, a spus premierul Orban în dialogul cu reprezentanţii DSP.

De asemenea, direcţiile de sănătate publică trebuie să emită cât mai urgent decizii administrative pentru persoanele infectate care au refuzat internarea într-o unitate sanitară sau care au solicitat externarea din spital, înainte de a fi declarate vindecate. Toate aceste persoane vor fi izolate la domiciliu sau în spaţii speciale tampon sau vor fi internate în unităţi sanitare.

Ministerul Sănătăţii a finalizat deja formularele pentru deciziile administrative şi acestea vor fi puse la dispoziţie direcţiilor de sănătate publică.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.