Demnitarii vor completa două declaraţii de avere, una publică şi una denumită de patrimoniu, care este confidenţială, după ce Guvernul a modificat legea ANI.

Executivul a aprobat, luni, în şedinţă extraordinară, un proiect de lege pentru modificarea vechii legi de organizare a ANI, declarată parţial neconstituţională de Curtea Constituţională. Proiectul de lege va fi trimis la Parlament pentru a fi dezbătut în regim de urgenţă.

„Pentru a respecta decizia CCR cu privire la faptul că publicarea în declaraţia de avere a unor date ar afecta dreptul la viaţă privată, instituim două tipuri de declaraţii de avere, una ce are caracter public şi una care are caracter confidenţial şi este în continuare supusă controlului ANI”, a declarat premierul Emil Boc.

ANI trimite rapoarte la ANAF sau Parchet

Potrivit noul proiect de lege, inspectorii ANI vor întocmi rapoarte pe care le vor trimute ANAF în cazul în care se constată existenţa unor bunuri neimpozitate sau poate fi trimis Parchetului dacă există suspiciunea unei infracţiuni. Procurorii vor fi cei care vor analiza sesizarea ANI şi vor putea sesiza instanţa de judecată. („ ”).

„Inspectorii ANI analizează declaraţiile de avere şi sunt obligaţi să invite persoana vizată pentru a-şi spune punctul de vedere. După încheierea procedurii, ANI va elabora un raport pe care îl va putea trimite ANAF şi/sau Parchetului”, a spus ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.