Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost aprobate, joi, 8 decembrie de către Guvern și vor fi trimise Parlamentului pentru vot.

Au fost anunțate o parte din măsurile în domeniul drepturilor salariale luate pentru 2023

Guvernul României a aprobat, joi, 8 decembrie cinci acte normative care creează cadrul pentru finanțarea României în anul 2023. Așadar, au fost aprobate Ordonanța de măsuri fiscal-bugetare 2023, strategia fiscal-bugetară pentru 2023-2025, legea plafoanelor bugetare, legea bugetului de stat, legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a afirmat că acestea vor merge de joi seara (8 decembrie) spre Parlamentul României pentru a fi supus dezbaterii și votării de către forul legislativ suprem. Adrian Câciu a mai anunțat care sunt o parte din măsurile în domeniul drepturilor salariale luate pentru 2023.

„Majorarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, cu încadrarea în grila reglementată de legea cadru 153/2017.”, a declarat Adrian Câciu.

Adrian Câciu a anunțat acordarea unui ajutor financiar pensionarilor ale căror venituri nu depășesc 3.000 de lei pe lună

Conform ministrului de Finanțe, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora vor fi menținute la nivelul din luna decembrie 2022. De aceeași măsură vor beneficia și sporurile, indemnizațiile, compensațiile, primele și a celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte potrivit legii din salariul brut lunar.

În 2023, compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar se va face numai cu timp liber corespunzător, însă cu unele excepții. Câciu a declarat că majorarea punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2023 de la 1586 la 1785 lei, indexarea pensiilor militare de stat cu rata inflației, respectiv 5,1, la care se adaugă un procent suplimentar în funcție de data stabilirii dreptului de pensie și tranșele valorice alea acestora.

În plus, Adrian Câciu a anunțat acordarea unui ajutor financiar pensionarilor ale căror venituri nu depășesc 3.000 de lei pe lună.