Operatorul aerian low-cost a anunţat că fost nevoită să modifice orarul de zbor al unei curse şi să anuleze alte trei, din cauza unei greve spontane a angajaţilor din sistemul de transport din Italia. Pasagerii afectaţi îşi pot recupera banii, schimba zborul sau păstrarea banilor în contul unei alte călătorii.

Astăzi, angajaţii din trasportul italian au declanşat un protest, de la 10.00 la 14.00 (ora Italiei) care a transportul intern din ţară, dar a dat peste cap şi orarul de zbor al curselor Wizz Air dintre România şi Italia, în intervalul menţionat.

Astfel, cursa Cluj – Milano- Cluj programată la 12.05 cu retur la 13.40 a fost amânată pentru ora 21.55 cu întoarcere din Italia la 23.35. De asemenea, zborurile Cluj – Roma, Timişoara – Roma- Timişoara şi Bucureşti – Milano – Bucureşti au fost anulate.

Pasagerii curselor anulate au mai multe opţiuni la dispoziţie. Ei îşi pot recupera suma achitată pe bilet sau pot reprograma zborul în limita locurilor disponibile pe cursele următoare pe aceeaşi rută. Aceştia mai pot utiliza valoarea biletului drept credit pentru un alt zbor în reţeaua de transport Wizz Air, a anunţat compania.

SURSA: Wizz Air