Grecia ia noi măsuri restrictive! Pandemia de coronavirus face victime pe bandă rulantă. Ce s-a decis la Atena
Grecia ia noi măsuri restrictive după explozia de noi infectări cu coronavirus. Pandemia face victime pe bandă rulantă. Acum autoritățile taie în carne vie. S-au făcut publice toate deciziile.
Țările europene cele mai afectate de criza coronavirusului, Italia, Franța, Spania și Marea Britanie, au reintrodus măsuri sanitare pentru a gestiona noua creștere a numărului de îmbolnăviri care prefigurează un posibil al doilea val epidemic. Grecia a înăsprit și ea regulile după înmulțirea cazurilor pozitive, mai ales în rândul tinerilor, iar autoritățile de la Atena au făcut apel la responsabilitate.
Grecia ia noi măsuri restrictive
Primele măsuri au afectat barurile şi restaurantele din mai multe staţiuni turistice, precum Atena, insulele Creta, Paros, Kerkyra, oraşul Salonic, dar şi regiunea Halkidiki, care vor avea un orar între 7:00 şi 24:00. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice interioare, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, în exteriorul obiectivelor turistice şi în spaţii unde nu este respectată distanţa minimă de un metru şi jumătate.
Măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia COVID se va aplica tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, pe cale terestră şi maritimă, inclusiv pentru cetăţenii care călătoresc în scopuri esenţiale, pentru cetăţenii eleni şi cetăţenii străini cu rezidenţă în Grecia. De asemenea, tranzitul camioanelor pentru transportul de mărfuri este posibil prin toate punctele de control ale frontierelor terestre ale Greciei, fără a necesita deţinerea unui test molecular negativ, iar măsura prezentării la frontieră a unui test molecular negativ nu se mai aplică în cazul minorilor cu vârsta de până la 10 ani.
Chiar dacă pe plan mondial a fost ziua cu cel mai mare număr de contaminări de la începutul pandemiei, câteva sute de oameni s-au strâns la Madrid pentru a contesta existența virusului și obligativitatea măștii, iar un protest similar a avut loc și la Bruxelles, conform Radio România Actualități.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





