Germania a anunțat că în trimestrul al III-lea din anul 2022 a înregistrat o creştere economică de 0,3% comparativ cu trimestrul anterior al aceluiași an. În același timp, rata inflaţiei este în ascensiune, atingând în luna octombrie 2022 nivelul de 10,4%, conform datelor oficiale anunţate, vineri, 28 octombrie.

În trimestrul al III-lea din 2022, performanţele economice au fost stimulate în primul rând de consumul privat

În perioada iulie-septembrie 2022, valoarea Produsul Intern Brut (PIB) în Germania s-a majorat cu 0,3% în raport cu trimestrul al II-lea al anului 2022, în timp ce creşterea este de 1,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, a anunţat Oficiul german pentru Statistică (Destatis).

Sursa a mai precizat că economia din Germania continuă să crească chiar dacă contextul economic global împiedică buna funcționare economică. În plus, performanțele economice au fost generate într-o mare măsură de consumul privat.

„După creşterea de 0,1% din trimestrul al II-lea al anului 2022, economia Germaniei continuă să înregistreze progrese, în pofida contextului economic mondial dificil, afectat de pandemie, de problemele din reţelele de aprovizionare, de preţurile mari şi de războiul din Ucraina. În trimestrul al III-lea din 2022, performanţele economice au fost stimulate în primul rând de consumul privat”, a informat Oficiul german pentru Statistică.

Preţurile la energie au crescut cu 43,0% în ultimul an, iar cele la alimente cu 20,3%

În acelaşi timp, conform datelor oficiale, rata inflaţiei a atins nivelul de 10,4% în luna octombrie 2022, comparativ cu aceeaşi lună din anul 2021. Respectiv, în luna septembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de 10,0%.

În consecință, preţurile la energie au crescut cu 43,0% în ultimul an, iar cele la alimente cu 20,3%. În ultima lună, tarifele la energie au scăzut, totuşi, cu 0,9%.

Ce spun specialiștii români despre rata inflației din următoarea perioadă

Bogdan Dinu, consultant private banking, apreciază că: ,,Obligațiunile de tipul treasury din SUA pot deveni o variantă interesantă de la anul, odată ce inflația va fi atins maximum și începe să scadă. Dacă fix în aceste luni perspectivele nu sunt foarte încurajatoare pentru investitori, Bank of America ne arată săptămâna aceasta cum managerii de fonduri au cele mai mari rezerve de cash din ultimii 21 de ani, cu aproximativ 30% peste media istorică.

„Acest lucru ne indică faptul că se așteaptă” în următoarele 6-12 luni de zile, piața să fi atins minimum, ca mai apoi să înceapă să crească.

Dan Sulica are o viziune mai optimistă: „Anul 2023, în principiu, va fi un an mai puțin dificil decât anul acesta, în care s-au suprapus atâtea probleme. Cred că anul viitor vom avea mai curând consolidări ale prețurilor (dacă nu chiar unele reveniri) și vom putea beneficia astfel, din plin, de avantajele strategiei DCA (dollar cost averaging) de a cumpăra în mod constant, regulat, și dacă bursele scad, și dacă bursele își revin.”