Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că România a avut zece ani de creştere economică, pe care însă i-a irosit, sistemul bancar românesc lăsându-se atras într-o „goană a speculaţiilor” la fel de „nesănătoase” ca acelea din Statele Unite ale Americii.

„România a irosit ani preţioşi în care banii au fost abundenţi şi relativ ieftini. În care, în loc să investim în temelia unei prosperităţi durabile, ne-am lăsat, inclusiv sistemul bancar românesc, s-a lăsat atras într-o goană a speculaţiilor, poate nu atât de toxice ca acelea din America, dar la fel de nesănătoase din punct de vedere economic şi macroeconomic, păstrând proporţiile”, a declarat Mircea Geoană, la Forumul Financiar Central şi Sud-Est European, la care a luat parte şi premierul Emil Boc.

Geoană a arătat că este dureros pentru România să vadă cum zece ani de creştere economică, de dinamism economic cosiderabil, nu au fost folosiţi pentru a pregăti ţara să facă faţă unei crize.

El a subliniat că obligaţia pe care o au cei care guvernează România în acest moment este de a înţelege care sunt slăbiciunile structurale ale sistemului românesc.

„Suntem chemaţi ca, după un duş rece, să regâdim modul în care funcţionăm”, a spus Mircea Geoană.
În opinia sa, ţările Europei Centrale şi de Răsărit au „luat puţin leapşa” în actuala criză economică şi financiară, criză care nu a pornit de la aceste ţări, dar pe care aceste state au favorizat-o prin lipsa de viziune economică.

Moment la fel de complicat ca şi căderea comunismului

Geoană a susţinut că, în acest moment, trebuie regândit echilibrul stat-piaţă, dar şi modul în care sunt dirijate investiţiile publice în România.

Acesta a apreciat că România se află astăzi într-un moment la fel de complicat ca şi căderea comunismului.

„Se reaşează ordinea financiară şi geo-politică globală. Suntem într-un moment în care România trebuie să aibă curajul să gândească, să propună, să nu mai fie, ca de fiecare dată în ultimii 20 de ani, un pionier mimetic”, a afirmat preşedintele Senatului.

În continuare, el a arătat că nu face parte dintre cei care doresc să transforme sistemul bancar într-un ţap ispăşitor pentru această perioadă şi a făcut un apel la solidaritate.

„Băncile străine din România au fost aici în condiţii de mare rentabilitate. Împreună trebuie să găsim soluţii pentru relansarea creditării”, a adăugat Geoană.

DETALII:

Citiţi şi „Boc: Criza economică poate reprezenta şi o oportunitate”.

SURSA: Mediafax