Gabriela Cristea lipsește din emisiunea „Mireasa – Capriciile iubirii” de la Antena Stars din cauza unor probleme de sănătate.

Prezentatoarea a ajuns de urgență la spital în ziua în care trebuia să revină cu noul sezon al emisiunii. Acesta s-a filmat cu perfuzia în mână și a anunțat că a primit concediu medical, rămânând acasă pentru o perioadă de recuperare.

Paula Chirilă îi ține locul Gabrielei Cristea la „Mireasa – Capriciile iubirii”

În prima zi, pe 22 ianuarie, Simona Gherghe i-a ținut locul Gabrielei Cristea la „Mireasa – Capriciile iubirii”.

„Sunt Simona Gherghe, sunt gazda voastră în această seară și este o excepție că sunt aici. Îi dorim multă sănătate Gabrielei și sperăm să se întoarcă la cârma emisiunii Capriciile Iubirii cât de curând”, a transmis prezentatoarea TV.

Ulterior, Paula Chirilă a apărut în emisiune, ținând locul Gabrielei Cristea. Actrița a dorit să-i transmită un mesaj de încurajare colegei sale, exprimându-și speranța că aceasta se va face bine cât mai curând.

„Gabi, am auzit că nu te simți prea bine, chiar sincer îmi pare rău, vreau și eu să stau liniștită pe canapea și să stai tu acolo pe fotoliul tău, da? Să-ți vezi tu de emisia ta și eu să mai știu aici să mai râd cu fetele.

Hai odată! Hai fă-te bine! (…) Fă-te bine, ia medicamente ce iei tu acolo, bea ceiuțul. Ai nevoie de ceva? De un prosecco să-ți aducem? Niște prăjituri, niște ceva”, a fost mesajul pe care i l-a transmis Paula Chirilă Gabrielei Cristea, prin intermediu unei filmări, scrie wowbiz.ro.

Paula Chirilă
Paula Chirilă / SURSA FOTO: Facebook

Drept răspuns, Gabriela Cristea i-a transmis Paulei că „paharul ăla de prosecco îl dau eu, numai să mă fac bine, știi cum e”.

Prezentatoarea TV a suspectat inițial că ar avea gripă sau COVID-19, dar se pare că nu e așa. Gabriela Cristea a adăugat că, deși nu poate fi prezentă în emisiune, se va întoarce la telespectatori în momentul în care se va recupera complet.

Gabriela Cristea a avut nevoie de ajutorul lui Tavi Clonda

Vedeta TV nu mai este acum la spital, s-a întors acasă, dar nu „stă de pomană”, după cum a transmis într-un clip postat pe rețelele de socializare. Cu ajutorul soțului ei, Tavi Clonda, care și-a dorit mult o ciorbă de fasole, ea a reușit să-i îndeplinească dorința.

Gabriela Cristea a mărturisit în clip că obosește foarte repede și a avut nevoie de ajutor. Cu toate acestea, cu zâmbetul pe buze, ea a spus că s-a simțit foarte bine în calitate de „șef în bucătărie”.

„Cu un strop de bunăvoință am reușit să fac o ciorbă de fasole … cu mâinile lui Tavi”, a transmis Gabriela Cristea în clipul postat pe Facebook.