Întrebat despre afirmaţia fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir, potrivit căreia ultima copie rămasă a tezei de doctorat a lui Florian Coldea se află acasă la Gabriel Oprea acasă, în calitate de coordonator de doctorat al acestuia, fostul lider al UNPR a răspuns: „Am coordonat 24 de teze de doctorat. Nu mai ştiu. Trebuie să mă uit în bibliotecă, să văd”.

Întrebat, de asemenea, dacă o va face publică, Oprea a refuzat să răspundă, spunând doar: „V-am răspuns deja la întrebare”.

Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, a anunţat, vineri seară, că, din informaţiile sale, ultima copie rămasă a tezei de doctorat a lui Florian Coldea se află acasă la fostul ministru de Interne şi coordonatorul de doctorat al acestuia, Gabriel Oprea.

„Florian Coldea a deschis la SRI seria de furăciuni cu doctoratele. Stiu, sună mai bine plagiat, dar, de fapt, este vorba de un furt ordinar şi de un abuz care a avut ca scop obţinerea de foloase, bani şi funcţii. Din bugetul statului. Fapte penale adică. După Coldea şi Dumbravă, mulţi alţi hoţi au urmat. Aceştia sunt bravii ofiţeri ai ţării. Cei care au condus lupta anti-corupţie. Ei, hoţii, s-au făcut “doctori” şi s-au pus în capul mesei”, a scris Daniel Dragomir pe Facebook. Mediafax


Te-ar putea interesa și: