Vreți să aveți oase puternice și să evitați osteoporoza? Consumați aceste fructe!

Astfel, cercetări recente au descoperit că un consum regulat de prune uscate poate aduce beneficii sănătății oaselor femeilor aflate la postmenopauză, scrie Fitandwell. Există o mulțime de suplimente utile care pot ajuta la ameliorarea unor simptome ale procesului de îmbătrânire. Anumite suplimente pentru menopauză pot ajuta la adăugarea unor substanțe nutritive, care pot scădea în organism din cauza proceselor legate de vârstă.

Osteoporoza afectează femeile cu vârsta de peste 50 de ani

Un studiu recent, publicat în jurnalul Advances in Nutrition, se concentrează pe beneficiile prunelor uscate pentru femeile care au trecut de vâsrsta de 50 de ani. Conform studiului, consumul prunelor uscate poate contribui la stoparea sau la întârzierea pierderii densității osoase la femeile aflate la postmenopauză.

Oamenii de știință au subliniat cât de importantă poate fi pierderea densității osoase (osteoporoza) pentru femeile în vârstă. Osteoporoza afectează peste 200 de milioane de femei din întreaga lume și este extrem de răspândită în rândul femeilor cu vârsta de peste 50 de ani.

Prunele uscate conțin minerale, vitamina K, compuși fenolici și fibre alimentare

Prunele uscate conțin o serie de beneficii nutriționale, inclusiv minerale importante, vitamina K, compuși fenolici și fibre alimentare. Acestea pot contribui la rezistența în fața unor probleme precum inflamația și stresul oxidativ, care duc la pierderea densității osoase.

Legătura dintre prunele uscate și microbiomul intestinal

Unul dintre motivele pentru care prunele sunt considerate benefice pentru prevenirea pierderii densității osoase are legătură cu schimbarea pe care o pot declanșa în microbiomul intestinal. Oamenii de știință cred că acest lucru ar putea ajuta la scăderea nivelului de inflamație, precum și a markerilor stresului oxidativ.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Florida State University a constat că femeile care au consumat prune uscate , după un an, au avut un nivel normal al densităţii osoase, comparativ cu cele care au primit mere uscate.

„De-a lungul carierei am testat efectele mai multor fructe, printre care smochine, curmale, căpşuni şi stafide, însă niciunele nu s-au dovedit la fel de benefice pentru densitatea osoasă ca prunele uscate”, a explicat Bahram H. Arjmandi, profesor la Florida State University.