Poliţia italiană din Rimini a arestat un tânăr român în vârstă de 20 de ani şi i-a denunţat pe alţi doi complici ai acestuia aflaţi în România, ei operând o serie de înşelăciuni pe platforma de vânzări online e-Bay, potrivit agenţiei ANSA şi publicaţiei RomagnaOggi.

Tânărul român, rezident în localitatea Santarcangelo şi având un loc de muncă legal, a devenit suspect după ce a încasat de la o bancă în timp de doar câteva zile un număr foarte mare de plăţi făcute online, iar verificările agenţilor de la departamentul de Poliţie poştală şi de comunicaţii din Rimini au dus la descoperirea schemei prin care fuseseră fraudaţi mai multe zeci de italieni.

Complicii din România ai românului arestat la Rimini furaseră codul de acces la platforma e-Bay folosit de un utilizator legal, iar în contul acestuia au publicat mai multe false anunţuri de scoatere la vânzare a unor telefoane celulare de ultimă generaţie, la preţul de 220 de euro bucata. Telefoanele respective nu existau şi nu erau livrate, iar clienţii păcăliţi ar fi putut cel mult să ceară socoteală adevăratului utilizator al contului de e-Bay. Paguba totală produsă se ridică la peste 10.000 de euro, iar poliţiştii au identificat deja o parte din păgubiţi.

Tânărul din Santarcangelo, precum şi complicii săi din România au fost puşi sub acuzare pentru substituire de identitate, acces abuziv la un sistem informatic, deţinere ilegală de coduri de acces la un sistem informatic şi înşelăciune.

SURSA: Agerpres