Franţa va relaxa prudent restricţiile antiepidemice pe 15 decembrie prin eliminarea declaraţiilor pe proprie răspundere pentru deplasări, dar va fi instituită o interdicţie de circulaţie nocturnă valabilă inclusiv pentru Anul Nou, iar redeschiderea foarte aşteptată a muzeelor, cinematografelor şi teatrelor va fi amânată cu trei săptămâni, a anunţat joi premierul francez Jean Castex, informează AFP, citată de Agerpres.

Interdicţia de circulaţie nocturnă, în vigoare de marţea viitoare, se va aplica începând de la ora locală 20:00, cu excepţia nopţii de Crăciun, excepţie care nu priveşte însă şi noaptea de Revelion, întrucât aceasta ”conţine toate ingredientele unui salt epidemic”, a explicat premierul.

Activităţile culturale vor trebui să mai aştepte încă trei săptămâni şi situaţia lor va fi reexaminată pe 7 ianuarie, a mai precizat Jean Castex.

Franţa a intrat în lockdown la sfârşitul lunii octombrie pentru a stăvili creşterea cazurilor de COVID-19. Preşedintele Emmanuel Macron a promis atunci o redeschidere a muzeelor, cinematografelor şi teatrelor începând cu 15 decembrie, dar cu condiţia ca media noilor cazuri de contaminare să scadă măcar până la circa 5.000 pe zi. Or, datele recente indică o medie de peste 11.000 de noi cazuri zilnice.

Guvernul francez criticat pentru gestionarea pandemiei

O comisie de anchetă parlamentară din Franța a denunţat săptămâna trecută o „pilotare deficitară a crizei” COVID-19 de către guvernul francez, la finalul unei perioade de şase luni de audieri privind modul de gestionare a epidemiei care s-a soldat cu 53.000 de morţi, relatează sursa citată.

Partidul preşedintelui Emmanuel Macron a denunţat imediat un raport „părtinitor şi trunchiat” al acestei comisii de anchetă a Adunării naţionale, conduse de opoziţia de dreapta.

Franţa era „prost înarmată’ în faţa pandemiei care a izbucnit la începutul anului, afirmă liderul deputaţilor Les Republicains (LR), de dreapta, Damien Abad. Gestionarea crizei a fost „haotică” şi a dovedit „deficienţe structurale”, a declarat presei Eric Ciotti, raportor LR în cadrul comisiei de anchetă.