Florin Cîţu acuză USR PLUS de ipocrizie: Se asociază cu un partid care vrea să ducă România în brațele Rusiei
Sursă: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu
Florin Cîțu a reacționat recent după ce Ionuț Moșteanu a spus că „USL revine în forţă”. Astfel, premierul spune că este întristat de faptul că vede colegi de la USR PLUS alături de un partid „care vrea să ducă România în brățele Rusiei”.
Florin Cîţu acuză USR PLUS de ipocrizie: Se asociază cu un partid care vrea să ducă România în brațele Rusiei
Declarația lui Florin Cîțu a fost făcută sâmbătă, 4 septembrie, la Timișoara. Premierul este de părere că cei de la USR PLUS au făcut o greșeală iar românii văd acest lucru.
„Mi se pare hilar acest comentariu. Când te asociezi cu un partid extremist, cu un partid care vrea să ducă România în braţele Rusiei, un partid care aduce aminte de fascism, de tot ce este mai negru în istoria României, să ai seninătatea să ieşi în faţa românilor să vorbeşti de altceva, noi nu suntem alături, noi nu negociem cu nimeni, suntem un partid care stă pe propriile picioare, nu ne dăm propriul guvern jos. Iarăşi, când iei metodele lui Dragnea şi îţi dai propriul guvern jos, să vii să ne acuzi pe noi de USL, arată multă ipocrizie”, a declarat Florin Cîţu.
Soluția propusă de Cîțu
Mai apoi, premierul a spus că „soluţia pentru a ieşi din această situaţie este simplă”.
„Românii văd, prin aceste declaraţii că colegii noştri au făcut o greşeală şi încearcă să iasă din ea. Eu, în continuare spun că soluţia pentru a ieşi din această situaţie este simplă: nominalizarea unui nou ministru al Justiţiei. Suntem pregătiţi să stăm din nou la masă, să discutăm, să mergem mai departe pentru că România mai are nevoie de o guvernare.
Sunt lucruri importante pe care le facem în această perioadă, aprobarea PNRR, OUG pentru rectificarea bugetară, OUG pentru a compensa o parte din factura românilor în această iarnă. Acestea sunt lucrurile care contează pentru români. Pe mine mă întristează să văd colegi de la USR lângă un partid extremist, dar pentru români contează factura din această iarnă, pentru români contează PNRR, să vină bani, să dezvoltăm comunităţi”, a completat Cîțu.
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





