”A murit Cornelia Catanga! Doamne  Dumnezeule, nu pot să cred. Dumnezeu s-o ierte. Sunt mută de durere. Ne-am întâlnit la restaurant Șarpele Roz, în televiziuni. Nu pot să cred. O a doua Cornelia Catanga nu se va mai naște”, a scris Nicoleta Voicu.

Mesajul emoționant al lui Alexandru Pădureanu, fiul Corneliei Catanga

Aceasta a făcut trimitere și la postarea lui Alexandru Pădureanu: „Ultimul mesaj de pe pagina lui Alexandru Padureanu despre mama lui este impresionat și o a doua Cornelia Catanga nu se va mai naște”, a continuat artista.

„Postez și eu asta, pentru „unii” care se pricep la muzică și au impresia că muzica s-a terminat la Regi/Regine și așa mai departe… ei le știu pe toate….(hohaveller) stai așa că nu-i așa… femeia asta pe care o postez a avut și are un auz fantastic, și când pune mâna pe acordeon cântă ca bărbații…….numai zic când intră într-o încăpere face liniște în 2 secunde, oriunde se duce.

Are un TALENT ATÂT de MARE încât îmi spune până și tonalitățile la JAZZ fie că-i cânt, fie că ascult ceva frumos, care vreau sa împărtășesc cu ea și rămân uluit!!!! Nu o laud pentru că-i femeia care mi-a dat viață, dar e GREU să ai super carismă și să fii iubită de toți…Dar mai ales de DUMNEZEU!!! Să ascultăm zic eu..  fără prea multă vorbărie.. SĂNĂTATE!!!!”, a scris fiul artistei, pe Facebook.

Ultima dorință a Corneliei Catanga

Cornelia Catanga a încetat din viață la doar 63 de ani. Una dintre cele mai iubite interprete de muzică lăutărească a fost răpusă de COVID. După moartea artistei au început să apară la lumină mai multe detalii despre ea. Astfel, s-a aflat care a fost ultima dorinţă a lui Catanga. Ea își dorea ca după se încheie pandemia să facă un lucru pentru fiul ei. Catanga își propusese să-i facă o nuntă ca-n poveşti fiului ei, Alex. Acesta era stabilit în SUA. Cornelia Catanga a povestit, în urmă cu ceva vreme, după ce trece pandemia vrea o nuntă ca-n poveşti pentru unicul său fiu.

“În plus, după ce trece pandemia, vreau să-i fac fiului meu, Alex, o nuntă ca-n poveşti, cu peste 200 de invitaţi”, spunea artista.

Despre fiul celebrei cântărețe nu se știu foarte multe lucruri. Cu toate acestea, însăși Catanga a povestit că el a fost botezat de fratele dictatorului Nicolae Ceaușescu, Ion Ceaușescu. Catanga a relatat că pe Ion Ceaușescu l-a ales ca naș pentru fiul ei.