Exporturile României au crescut, în primele două luni, cu 8,1%

Exporturile României au crescut, în primele două luni, cu 8,1%
Publicat de CAPITAL la 12 aprilie 2013, 17:35

Exporturile României au crescut, în primele două luni ale anului 2013, cu 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Trendul crescător a fost continuat şi la nivelul lunii februarie faţă de luna ianuarie a anului în curs, procentul de creştere înregistrat fiind de 4,6%.

În perioada de referinţă, exporturile în ţările membre UE au înregistrat o creştere de 3,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce exporturile în zona extra comunitară şi-au menţinut trendul de creştere ca şi în anul 2012, în această perioadă înregistrând 20,6%.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB ale României după primele două luni ale anului 2013 au fost de 7574,8 milioane de euro.

Importurile au înregistrat o creştere de 1,3% în perioada 1.01. – 28.02.2013 faţă de perioada similară a anului trecut, cifrându-se la 8083,2 milioane de euro. Comparativ cu luna precedentă, importurile pe luna februarie au crescut cu 2%.

Deficitul comercial după primele două luni ale anului 2013 este de 508,4 milioane euro, mai redus cu 461,1 milioane euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2012.

 
Caracteristicile exporturilor în luna februarie 2013

Structura exporturilor prezintă o îmbunătăţire constantă, ponderea produselor industriei constructoare de maşini şi echipamente de transport fiind de 42,4 %. Din totalul exporturilor româneşti, 76,4 % reprezintă produsele manufacturate. Orientarea geografică se menţine spre ţările Uniunii Europene, 70,7 % din totalul exporturilor îndreptându-se către aceste state.
O serie de ţări au înregistrat o creştere de peste 40% a exporturilor: Algeria (59,3%), Arabia Saudita (61,6%), Thailanda (95,5%), Columbia (55,1%).

Alte ţări care au înregistrat creşteri ale exporturilor româneşti sunt:

–          SUA – creştere cu 6,9 % (componente auto, îngrăşăminte produse chimice);

–          Brazilia – creştere cu peste 36.3% (autoturisme şi componente auto,      material rulant, echipament petrolier);

–          Mexic – creştere cu peste 60,5 % (anvelope, covoare,  produse siderurgice diverse, instrumente optice, accesorii auto);

–          Federaţia Rusa – creştere cu 42,8%

–          Ucraina – creştere a exporturilor de peste 10,6% (produse minerale, maşini şi echipamente electrice, autoturisme şi componente auto);

–          Turcia – creştere a exporturilor cu 27,4%;

–          Norvegia – creştere a exporturilor cu 136,5%.

                                                           
Situaţia exportului de mărfuri româneşti reflectă, încă din primele luni ale anului, posibilităţile de creştere pentru anul 2013, existând un potenţial real de valorificare a acordurilor de parteneriat strategic cu Turcia şi SUA, respectiv parteneriatul privilegiat cu China, care vor permite deschiderea exporturilor Românie către firmele din aceste ţări într-un ritm accelerat.

Principalele produse care constituie baza exporturilor româneşti sunt: părţi şi componente pentru autovehicule (9,7% din exporturile româneşti, cu o creştere de 35,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), fire, cabluri, conductori electrici izolaţi (1,4% din exporturile româneşti, cu o creştere de 4,15% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), autoturisme şi alte autovehicule (6,5% din exporturile româneşti, cu o creştere de 52,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, anvelope din cauciuc (1,8% din exporturile româneşti, cu o creşetere de 33,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), părţi destinate exclusiv sau în principal motoarelor (1,1% din exporturile româneşti, cu o creştere de 48,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2012).

Cea mai mare parte a acestor produse au o valoare adăugată ridicată, fiind realizate în sectoare de activitate coordonate de Ministerul Economiei.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.