Managerii români din străinătate au descoperit nu doar ţări noi, ci şi modalităţi noi de relaxare după serviciu. Acestea sunt totodată motive pentru care cei mai mulţi nu vor să se întoarcă acasă.

«Mie mi-au plăcut întotdeauna lo­cu­­rile mai pu­ţin vizitate şi, pe când alţi colegi de generaţie alegeau să ia calea Vestului, eu m-am simţit atras de Est». Aşa a ajuns Horia Adrian în Azerbaidjan, în urmă cu cinci ani, pe postul de manager de vânzări şi marketing al Garadagh Cement, divizie a grupului Holcim, în care lucrase anterior plecării din ţară. Din 2007, este director general al companiei azere.

Puţini dintre noi asociază Azerbaidjanul cu ideea de relaxare, dar el spune că s-a adaptat, chiar dacă „în România, opţiunile sunt mai diverse. Cluburile sunt mult sub ceea ce se găseşte în Bucureşti, cele mai frecventate fiind stabilimentele gen Irish Pub, deschise de străinii care lucrează în industria petrolieră. Cu excepţia acestora, localurile de aici încearcă să imite ideea de discotecă, dar fără succes“. Unde plusează, totuşi, oraşul Baku, în care locuieşte? „Sunt mai multe grădini de vară şi o mulţime de tipuri de spectacole în localuri.“

Timpul liber, în versiunea occidentală

Dan Nistor, actualul managing director al Coca-Cola Polonia, a plecat din ţară în urmă cu zece ani, iar din 2006 locuieşte în Varşovia, unde a fost urmat de soţie şi cei doi copii. Prin urmare, timpul său liber este, în general, stabilit în funcţie de vacanţele şcolare şi „este orientat către ski şi călătorii“. Activităţile extraprofesionale îi ocupă acum, „clar, şi mai mult timp, şi mai mulţi bani decât acasă, dar având alte standarde, ai şi dorinţa de a cheltui în direcţia asta“.

Aceeaşi opinie, formulată în alte cuvinte, o are şi Horia Vîlcu, general manager al companiei farmaceutice Walmark Franţa. „Da, este mai scump, dar parcă altfel plăteşti când vezi că eşti bine primit şi îţi umpli ziua cu un program interesant“. Ajuns la Paris în urmă cu un an, Horia Vîlcu enumeră, în câteva cuvinte, ceea ce îi oferă zona preferată din Hexagon, Ile de France, când vine vorba de relaxare: „de la France Miniature, un parc de 5-6 hectare în care regăseşti toată istoria arhitecturii franceze, trecând prin grădina zoologică, la Chateau Thoiry şi ajungând apoi la spectacolele de operă şi lumini de la Versailles, aici capeţi tot ce îţi poţi dori, iar când eşti sătul de hoinăreală, poţi să pui de-un picnic într-una din numeroasele păduri din zonă“.

Români în ţara minunilor, Olanda

176-37292-29_walmark_37.jpgÎntre 1997 şi 2000, anul în care a părăsit România, Simona Farcaş a fost brand manager în cadrul Coca-Cola România. A luat apoi drumul Barcelonei, pentru un MBA de doi ani. A lucrat, de atunci, în Germania şi Marea Britanie, iar de trei ani s-a stabilit în Olanda, unde lucrează acum ca senior project manager pentru Philips. Ce o încântă la felul în care îşi petrece timpul liber? „În primul rând, faptul că am timp liber. Aici chiar se respectă echilibrul între slujbă şi viaţa personală“. Îi place că, dacă e vreme frumoasă, poate merge la un picnic sau se poate plimba cu barca pe canale şi că, atunci când vremea e prea urâtă ca să stea în aer liber, poate merge la cinematografe de artă sau la vreun concert, pentru că aproape în fiecare seară are loc în oraş un eveniment muzical, un festival sau o expoziţie.

Şi, nu în ultimul rând, că poate face sport aproape oriunde şi oricând: „alerg şi merg cu bicicleta. Acum mă pregătesc pentru un maraton, la care o să particip pe 20 septembrie, primul din cariera mea sportivă, aşa că am emoţii“.

Ciclismul devine pasiunea oricărui român ajuns în Olanda, reiese şi din mărturia lui Mihai Brăgaru, doctorand la University Medical Center Gröningen: „Sunt mai mulţi kilometri de piste pentru biciclete decât de drumuri naţionale, iar şoferii sunt atenţi la biciclişti, nu îi înjură şi nu râd de ei, cum se face în România.“

Este unul dintre motivele pentru care, spune Mihai, „felul în care-mi petrec timpul liber s-a schimbat radical de când am plecat. În ţară, ieşeam foarte mult în oraş. Aici, fac mult mai mult sport, merg cel puţin 200 de kilometri săptămânal cu bicicleta“. Asta şi pentru că, spune el, barurile din Olanda sunt mai mici şi mai slabe calitativ decât cele cu care se obişnuise în oraşul de origine, Iaşi, iar restaurantele sunt de două-trei ori mai scumpe. După o carieră de şase ani în domeniul medical-farmaceutic, în România, el mărturiseşte: „sunt mai mult decât mulţumit de ceea ce fac acum. Chiar dacă sunt la început în acest domeniu, cercetarea, mă simt mult mai împlinit decât atunci când alergam după bani şi contracte“. Şi, ca majoritatea expaţilor români contactaţi de Capital, nu întrevede posibilitatea revenirii în ţară decât, eventual, într-un viitor îndepărtat.