Cu mai puţin de două săptămâni înainte de privatizarea Oltchim, Constantin Roibu, care a condus combinatul timp de 20 de ani, şi-a dat demisia împreună cu alţi 15 directori din cadrul unităţii. Motivele invocate de aceştia sunt lipsa de dialog dintre Remus Vulpescu şi managementul Oltchim, ceea ce a condus la blocarea oricărei iniţiative de finanţare a activităţii, precum şi condiţionarea plăţii salariilor şi a asigurării capitalului de lucru la combinat cu înlocuirea managementului combinatului.

Citiţi şi: Directorul Oltchim, Constantin Roibu, a demisionat

„Motivaţiile lui Roibu sunt o nouă încercare a sa de a justifica prin alte persoane starea gravă în care se află combinatul. Oltchim se află în dificultate de cel puţin trei ani şi de atunci, susţinut de liderul de sindicat Diculoiu, Roibu s-a opus oricărei încercări de a scoate intreprinderea din această situaţie”, spune Vulpescu. Potrivit şefului OPSPI, singura soluţie pentru Oltchim era şi este privatizarea, însă altele ar fi fost condiţiile şi pentru statul român şi pentru salariaţi, dacă privatizarea avea loc mai demult. „Dacă privatizarea s-ar fi realizat în 2011 n-am fi avut niciun cost social.  Această opoziţie disimulată a domnului Roibu la tot ceea ce a însemnat măsură de redresare a combinatului se explică prin aceea că redresarea presupunea ca el să nu mai conducă întreprinderea”, explică Vulpescu, pentru Capital, arătând că de fapt, agăţatul de scaun a lui Roibu a însemnat costuri enorme pentru statul român şi deci pentru fiecare contribuabil în parte.

Şeful OPSPI are o teorie interesantă şi cu privire la cum se explică rezistenţa incredibilă a lui Constantin Roibu la cârma Oltchim, chiar şi în condiţiile în care presa a descris amănunţit contra-performanţele de management ale acestuia. „Roibu este suprinzător de credibil atunci când vine cu tot felul de scenarii. Acest guvern însă nu a mai luat de bune toate scenariile sale”, spune Remus Vulpescu, exemplificând cu aşa-zisa soluţie de avarie propusă de fostul director general.  În urmă cu câteva săptămâni, Roibu ceruse Ministerului Economiei alocarea unui capital de lucru de 40 mil. euro şi acordarea de garanţii de stat pentru creditele comerciale ale combinatului pentru ca Oltchim să poată continua producţia, banii urmând să fie recuperaţi din activitatea comercială. Pe lângă faptul că planul lui Roibu presupunea încălcarea legislaţiei europene cu privire la ajutoarele de stat, sumele cerute n-aveau nicio acoperire. „Mecanismul comercial cu care Roibu garanta ajutorul este unul opac. 40 de milioane, 20, 100, n-avem de unde şti de unde a scos el aceste sume pentru că activitatea comercială a Oltchim este complet netransparentă”, încheie Vulpescu.

În altă ordine de idei, privatizarea Oltchim este în linie dreaptă, după ce luna trecută OPSPI a anunţat că nu mai face conversia datoriilor către AVAS în acţiuni şi că va încerca să vândă aceluiaşi investitor şi pachetul majoritar de acţiuni şi creanţele statului. „Tot ce pot spune este că mai sunt, alături de PCC, încă două companii interesate de Oltchim, provenind din zone geografice diferite”, spune Vulpescu, lăsând să se înţeleagă că ruşii de la TISE nu s-ar fi retras din procesul de privatizare.