Varujan Vosganian a fost ministru al Economiei în guvernul Tăriceanu şi a făcut o analiză la zi, în cunoştinţă de cauză, despre originea crizei facturilor uriașe care le dă frisoane cetățenilor.

Ce e mai rău abia urmează: o inflație uriașă

În primul rând nu a existat o strategie energetică, însă statul se face vinovat și de acordul tacit de a lăsa companiile de stat să facă profituri uriașe pe seama cetățenilor de rând. Romgaz, de exemplu, face anul ăsta un profit de un miliard de euro, așa cum a explicat deputatul PSD Radu Popa tot în emisiunea lui Robert Turcescu. În plus, este o greșeală că România a adoptat modelul Germaniei în criza energiei, consideră Vosganian.

Sursa foto: Facebook, Varujan Vosganian

Însă cel mai grav pericol este criza economică ce va urma finalului pandemiei, consideră fostul ministru al Economiei. Semnele unei crize economice sunt iminente. 90% din economia României are legătură cu străinătatea, astfel că suntem total dependenți de relația cu exteriorul, fie că e vorba de bănci, investiții, exporturi sau asigurări. Prețurile au explodat la aproape orice: facturi, alimente, carburant, rate la credite bancare, asigurări, servicii.

Vosganian: Riscul de țară e periclitat. Inflația ajunge la două cifre

Invitatul în studioul EVZ avertizează că deși statisticile prognozează o creștere economică, în realitate aceasta e mai firavă decât pare și amenință veniturile românilor, care nu vor crește astfel încât să țină pasul cu creșterea inflației, pe carte o pognozează cu două cifre până în vara lui 2022.

„România nu are capacitate internă pentru refinanțare. Riscul de țară e periclitat. Inflația de azi vine din administrarea haotică a pandemiei (…). Până la sfârșitul lui 2022 putem spune că suntem la nivel de 2019, poate puțin mai mult ca și creștere economică. Populația nu va sărăci, dar nivelul aspirațiilor va dezamăgi. Nu vom avea recesiune, dar creșterea economică nu va fi cea dorită. Inflația ajunge la două cifre până la jumătatea anului. Inflația sapă bine la temelia pensiei reale, salariului real”, a subliniat specialistul.

Emisiunea integrală a podcastului EVZ: