“Sunt pur şi simplu siderat. Nu mai ştiu ce să fac. Este un comportament inacceptabil pentru o bancă atât de mare iar BNR spune că nu are pârghiile pentru a ne ajuta”, spune avocatul Târg-Mureşan  Alexandru Şeulean, cel care a reuşit să obţină, în numele unei cliente, cea mai mică dobândă la credit din România.
Este vorba despre o formulă de calcul egală cu EURIBOR+1,5% sau aproximativ 2% în acest moment. Avocatul a arătat pentru Capital că, în ciuda unei decizii definitive şi irevocabile obţinute la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în ciuda somaţiilor trimise BCR de către executorul judecătoresc Toma Gheorghe, banca refuză să semneze actele adiţionale care certifică scăderea dobânzii. Avocatul  va depune astăzi o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor angajaţi BCR.
Contactaţi de Capital, reprezentanţii BCR au refuzat să comenteze.
“Este un caz în derulare în instanţă ceea ce impune obiectiv excluderea comentariilor. BCR respectă întocmai prevederile legale făcând uz de drepturile procesuale puse la dispoziţie de lege şi are o conduită corectă şi transparentă.”, au spus cei de la BCR.
Luptă până la ultima suflare. Motivaţie la dosar: BCR nu vrea să schimbe contractul pentru că pierde bani
Chiar şi în situaţiile în care există o hotărâre irevocabilă, legea din România, permite părţilor să utilizeze anumite căi extraordinare de recurs. Aceste căi nu se referă niciodată la fondul procesului(în cazul nostru clauza abuzivă din contract) ci întotdeauna la chestiuni de procedură. BCR a apelat la ambele căi şi a depus atât o contestaţie în anulare cât şi o cerere de revizuire. Ambele vor fi judecate anul viitor.
Într-un răspuns trimis avocatului, cei de la BCR susţin că, având în vedere aceste două proceduri, procesul este încă în derulare şi, deci, aplicarea deciziilor mai trebuie să aştepte. Numai că, potrivit Codului de Procedură Civilă,  contestaţia în anulare nu suspendă de drept executarea hotărari.
 În ceea ce priveşte cererea de revizuire, aceasta este construită pe un argument pe care unii l-ar putea considera chiar ilar. Banca spune că nu poate modifica contractul având în vedere că, în acest fel, dobânda la credit ar fi mai mică decât cea la depozit ceea ce înseamnă pierderi materiale.
Capital va reveni cu amănunte suplimentare şi cu corespondenţa dintre bancă şi avocatul clientei.   
UPDATE CE SPUNE AVOCATUL CLIENTEI
"In primul rand doresc sa arat ca in articolul dvs s-au strecurat niste greseli(corectate ulterior), greseli constand in neindicarea corecta a unor norme de procedura civile, greseli rezultate in urma unor erori de transmitere a datelor de la subsemnatul AV.Seulean Alexandru, la autorul articolului, fac acest lucru din respect pentru cititorii ziarului Capital, mai ales cei cu studii juridice care cu siguranta au sesizat aceste greseli.
Nu doresc sa comentez demersurile procedurale initiate de BCR Romana SA, demersuri efectuate in vederea modificarii/ suspendarii deciziei ICCJ din Romania, aceste demersuri sunt legale si procedurale, urmeaza ca instantele de judecata sa se pronunte asupra temeiniciei lor.
Ceea ce doresc sa aduc in atentia opiniei publice, si astept o reactie de la aceasta este faptul ca azi data de 18.07.2012 BCR Romania SA prin refuzul de a incheia acte aditionale la contractele de credit semnate cu clienta subscrisului cabinet de avocat SE SITUEAZA IN AFARA LEGII , IGNORAND CU BUNA STIINTA O HOTARARE IREVOCABILA PRONUNTATA DE ICCJ DIN ROMANIA.
De ce ce sutin acest fapt: toate demersurile ulterioare pronuntarii deciziei ICCJ din Romania, sunt in derulare, nu exeista nici o hotarare judecatoresca de SUSPENDARE/ MODIFICARE A ACESTEI DECIZII.
Doresc a se intelege in mod clar si fara echivoc faptul ca executarea silita declansata in numele clientei este ignorata de BCR Romana SA, FARA A VEA UN ARGUMENT LEGAL , FIIND O POZITIE DE FORTA SI CONSIDER EU DE DISPRET FATA DE DREPTUL LEGAL CASTIGAT IN FATA INSTANTEI DE JUDECATA.
Intr-o tara civilizata, cu titlu de exemplu: tara de origine a actionarului majoritar BCR Romana SA, singura conduita legala si morala acceptata ar fi punerea in executare de catre banca a unei hotarari irevocabile, urmand ca ulterior in ipoteza admiteriilor proceduriilor speciale sa se purceada la intoarcerea executarii silite, dar constat faptul ca in speta de fata nu putem vorbi de conduita legala a celei mai mari banci din Romania.
Revin si arat faptul ca BCR Romana SA isi justifica refuzul punerii in aplicare a deciziei ICCJ din Romania prin declansarea unor proceduri speciale aflate in curs.
Pentru intelegerea tuturor cititorilor, si fara studii de specialitate juridice, voi face o analogie: este ca si cum un fost premier condamnat definitiv si irevocabil la o anumita pedepsa refuza sa efectueze aceea pedeapsa motivand-si gestul prin initierea unor proceduri speciale care ar fi suspendat executarea pedepsei, cerere care urmeaza a fi solutionate in viitor!!!! Inacceptabil.
ACCEPTABIL SI LEGAL; executi hotararea irevocabila iar ulterior daca se admit caile extraordinare de atac , se face intoarcerea executarii silite.

Avand in vedere toate aspectele indicate mai sus consider ca opinia publica isi poate forma o parere vizavi de felul in care BCR Romana SA intelege sa gestioneze o relatie cu un client al sau, atentie !!!!client de peste 20 ani!!!!, si inevitabil vine si intrebarea retorica: Ce sansa au ceilalti clienti ai bcr romana sa, clienti fara hotarari judecatoresti ierevocabile, sa negocieze conditiile unui credit deja contractat??????”