Se întâmplă în timpul vieții noastre lucruri de neimaginat acum câţiva ani. Am traversat vreme de doi ani o pandemie despre care nu ştim dacă s-a terminat, acum suntem sub ameninţarea unui război nuclear, iar evoluția războiului economic care se întrevede este tot mai greu de anticipat.

Vosganian: Modelul economic al Chinei, ca și cel rusesc, nu e eficient

Prezent în podcastul EVZ Play alături de jurnaliștii Robert Turcescu și Mirel Curea, fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a comentat în ce măsură mult trâmbițata creștere economică implementată de China este reală. În opinia economistului, este vorba de o dezvoltare relativă, căci în realitate China îmbină succesul capitalist cu inegalitatea socială.

Sursa foto: Facebook, Varujan Vosganian

Astfel, politica de stat din țara asiatică a permis proliferarea multor milionari și miliardari, dar marea majoritatea a populației nu se bucură de prosperitate.

„Eu nu cred că modelul chinezesc e cel mai bun. Se vede limpede că economic, ca și modelul rusesc, nu este eficient. Rusia are 17 milioane de kilometri pătrați și are PIB-ul cât Belgia și Olanda. China, cu o populație 1.5 miliarde de locuitori, are PIB-ul de 15 ori mai mare decât Olanda”, consideră Varujan Vosganian.

„E un sistem care nu duce decât la inegalități, sărăcie, umilință”

„E limpede că e un sistem care nu duce decât la inegalități, sărăcie, umilință, sistem care nu poate fi încurajat. China a ajuns atât de populată pentru că s-a bazat pe producția de orez. Nu trebuie încurajat un astfel de sistem. E o rușine pentru civilizația umană. În China există acum mai mulți milionari și miliardari decât există în Europa. Ca și partidul lui Putin, partidul chinezesc și-a dat seama că nu se pot baza doar pe armată și securitate și au creat o gardă pretoriană alcătuită din oligarhi și din oameni bogați”, a comentatul expertul economic.

Lockdown-ul din Shanghai amenință economia Chinei

În contextul lockdown-ului din Shanghai, criza economică tinde să se amplifice și în China fiindcă metropola asigură 40% din PIB-ul țării, apreciază fostul demnitar.