Indienii consideră vaca un animal sacru, iar în luna februarie va fi organizat, în premieră pentru această ţară un examen ce va avea ca temă „ştiinţa vacii”.

Examenul va fi susţinut la nivel naţional, va fi online şi voluntar, au anunţat autorităţile, iar totul are ca scop promovarea şi protejarea acestui animal considerat sacru de majoritatea hindusă din India.

Controverse legate de anumite afirmaţii fără caracter ştiinţific

Acest anunţ nu este însă lipsit de controverse, din cauza programei pentru acest examen. Presa din India a relatat despre anumite pasaje care conţin afirmaţii fără caracter ştiinţific, precum cea conform căreia laptele de vacă ar conţine urme de aur, sau că seismele se produc din cauza sacrificării vacilor, notează agenţia dpa.

Examenul va fi susţinut pe data de 25 februarie se va adresa copiilor, adulţilor şi cetăţenilor străini şi urmează să fie organizat în fiecare an, a transmis Rashtriya Kamdhenu Aayog (RKA), Comisia naţională pentru bunăstarea vacilor, înfiinţată de guvernul naţionalist hindus aflat la putere.

Totul va dura o oră, iar participanţii vor primi întrebări cu răspunsuri multiple, disponibile în 12 limbi regionale, pe lângă hindusă şi engleză, a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al comisiei, Pureesh Kumar. Potrivit The Hindu, participarea la examen este gratuită.

RKA: Indienii nu sunt conştienţi de adevărata valoare economică şi ştiinţifică a vacii

Toată această acţiune are ca scop „creşterea nivelului de conştientizare în masă cu privire la vacile domestice, trezirea curiozităţii indienilor cu privire la vaci şi o mai mare conştientizare privind potenţialul neexplorat şi oportunităţile de afaceri pe care le poate oferi o vacă, chiar şi după ce încetează să mai dea lapte”.

Candidaţii la examen cu cele mai bune rezultate urmează să primească certificate şi premii, notează DPA şi The Hindu.

„Oamenii, în special generaţia tânără, nu sunt conştienţi de adevărata valoare economică şi ştiinţifică şi de semnificaţia Mamei Vacă”, a declarat directorul comisiei, Vallabhbhai Kathiria.

După ce programa a atras critici, comisia a eliminat materialul problematic de pe site-ul său.

„Media au relatat despre unele secţiuni controversate, inclusiv despre cutremure din cauza sacrificării vacilor, aşa că am iniţiat o revizuire. Vom publica materialul, precum şi cărţile recomandate pe site în următoarele zile, pentru a-i ajuta pe candidaţi să se pregătească pentru examen”, a precizat un reprezentant al comisiei.