Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a. Peste 159.000 de elevi susțin luni prima probă

Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a. Peste 159.000 de elevi susțin luni prima probă

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 22 iunie 2025, 13:12

Peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a încep luni, 23 iunie 2025, Evaluarea Națională 2025. Proba la Limba Română deschide examenul.

Luni, 23 iunie 2025, începe Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a, cu prima probă scrisă la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, peste 159.000 de absolvenți s-au înscris la examen, care este organizat în 3.190 de centre de evaluare din întreaga țară.

Începe Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a

Următoarea probă scrisă, cea la Matematică, este programată miercuri, 25 iunie, în timp ce elevii care au studiat în limba maternă vor susține examenul la această disciplină vineri, 27 iunie. Rezultatele inițiale vor fi publicate în data de 3 iulie, atât online, cât și în centrele de examen, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și pe 4 și 5 iulie.

Elevii care doresc să își vadă lucrările pot face acest lucru în conformitate cu procedurile Comisiei Naționale, însă vizualizarea nu este o condiție obligatorie pentru a depune contestație. Elevii minori trebuie să fie însoțiți de un părinte sau un reprezentant legal. Contestațiile trebuie însoțite de o declarație-tip semnată de elev și de părintele acestuia, în care se menționează acceptul că nota finală poate fi modificată în orice direcție.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie, iar notele vor fi publicate sub formă anonimizată, folosind coduri individuale. Aceste coduri sunt distribuite elevilor în ziua primei probe, pe baza unei semnături de primire.

Desfășurarea probelor

Elevii trebuie să se prezinte la centrele de examen între orele 8:00 și 8:30, având asupra lor un act de identitate valabil și instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră. În cazul în care este nevoie de scheme sau desene, aceștia pot folosi creion negru.

Examenul începe la ora 9:00, când se distribuie broșura cu subiecte și hârtia ștampilată pentru ciorne. Fiecare probă scrisă are o durată de două ore din momentul în care este completată caseta de identificare. Elevii cu deficiențe aprobate beneficiază de o prelungire a timpului de lucru cu maximum două ore, conform procedurilor stabilite.

elevi, școală
SURSA FOTO: Dreamstime

Reguli stricte în sălile de examen

Este interzis accesul în sălile de examen cu materiale ajutătoare, telefoane mobile sau dispozitive electronice de orice tip. Elevii trebuie să își lase obiectele personale (ghiozdane, genți, poșete) într-o sală special destinată depozitării acestora. Refuzul de a respecta această regulă duce la interzicerea participării la probă. Toate sălile sunt monitorizate audio-video.

Admiterea în liceu și sesizarea neregulilor

Media de admitere la liceu se calculează ca media aritmetică a notelor obținute la probele scrise, cu două zecimale, fără rotunjire. Ministerul Educației a pus la dispoziție linia telefonică gratuită TELVERDE 0800801100 pentru semnalarea neregulilor în timpul desfășurării examenului. Linia este activă în zilele probelor scrise, în intervalele 8:00–16:30 (luni și miercuri) și 8:00–14:00 (vineri).

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate zilnic la ora 15:00 pe site-ul oficial al evaluării: evaluare.edu.ro.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.