Este obligatoriu în România! Anunțul venit chiar acum de la Guvern: NU este opțional

Mai precis, Sorin Cîmpeanu a vorbit recent despre legea adoptată în Parlament şi promulgată de preşedinte, care prevede că în şcoli se vor derula, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinţilor, programe de educaţie pentru sănătate.

Programele vor fi derulate în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor, că urmare a analizei în România educată.

În acest context, ministrul Educaţiei a făcut propunerea de a fi integrat în textul noii legi a educaţiei o disciplină, intitulată „educaţie pentru viaţă”.

„Această disciplină, educaţie pentru viaţă, urmează să aibă mai multe module, dedicate şi adaptate vârstei elevilor, de la învăţământul primar şi până la finele învăţământulului liceal. Printre aceste module se găsesc, pe lângă educaţia pentru mediu, juridică, civică, pentru cetăţenie activă, pentru alimentaţie raţională şi elemente de educaţie pentru sănătate. Va fi parte a trunchiului comun, va fi pentru toţi eleviil, nu opţională”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, ministrul a spus că trebuie văzut cum va fi primită această nouă lege a educaţiei, şi în ce formă va fi adoptată.

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în ziua de marţi legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform informațiilor oferite de Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, reexaminat la solicitarea şefului statului, prevede că în şcoli se vor derula, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinţilor, „programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Informațiile transmise anterior de Sorin Cîmpeanu

În altă ordine de idei, Sorin Cîmpeanu a informat anterior că rata de promovare la Bacalaureat a fost cea mai mare din ultimii 10 ani. Potrivit informațiilor transmise de ministrul Educației, procentajul a fost de 73,3%.

În acest context, ministrul Educației a explicat că județul care a înregistrat cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat a fost Clujul, cu un procentaj de 85,1%. Totodată, pe ultimul loc este Ilfovul, cu 47%.

Totodată, în mediul rural s-a înregistrat o rată de promovare de 69,2%. Simultan, în mediul urban a fost înregistrat un procentaj de 82,7%. Trebuie menționat că 162 de candidaţi au obţinut media 10.

„Aş vrea să încep prin a felicita toţi cei 89.000 de candidaţi reuşiţi la examentul de Bacalaureat, în această sesiune, înainte de contestaţii. Anul trecut, am avut 86.000 de candidaţi reuşiţi, cu aproape 3.000 mai puţin, mai exact 2.928, deşi anul trecut au fost mai mulţi candidaţi înscrişi, 7.211”, a declarat Sorin Cîmpeanu.