Emil Boc: Legea salarizării bugetarilor trebuie finalizată în 2009
Premierul Emil Boc şi ministrul Muncii Marian Sârbu speră ca legea salarizării unitare în sistemul bugetar să se finalizeze în acest an, pentru a intra în vigoare la termenul stabilit iniţial, de 1 ianuarie, fără alte întârzieri.Boc a ţinut să reafirme necesitatea unui astfel de proiect de lege, precizând că „punctul de vedere al meu, al guvernului şi al domnului ministru Marian Sârbu este că trebuie să avem o singură lege a salarizării unitare pentru tot sistemul bugetar”
Premierul Emil Boc şi ministrul Muncii Marian Sârbu speră ca legea salarizării unitare în sistemul bugetar să se finalizeze în acest an, pentru a intra în vigoare la termenul stabilit iniţial, de 1 ianuarie, fără alte întârzieri.
Boc a ţinut să reafirme necesitatea unui astfel de proiect de lege, precizând că „punctul de vedere al meu, al guvernului şi al domnului ministru Marian Sârbu este că trebuie să avem o singură lege a salarizării unitare pentru tot sistemul bugetar”. Premierul a ţinut în mod special să participe la şedinţa grupului interministerial care se ocupă de elaborarea legii pentru a se asigura că lucrările sunt în grafic şi că se va respecta termenul de 1 ianuarie.
Premierul Boc a mai spus că prin noua lege „vom avea o rearanjare instituţională a întregului sistem bugetar” şi că noul act normativ „aduce bun simţ, dreptate şi echilibru între toate instituţiile statului din sistemul bugetar”.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




