Elena Lasconi anulează manifestația din Piața Victoriei: Societatea civilă organizează un eveniment similar în Piața Universității

Elena Lasconi anulează manifestația din Piața Victoriei: Societatea civilă organizează un eveniment similar în Piața Universității

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Publicat de Iulian Luca la 4 decembrie 2024, 21:20

Candidatul la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, anulează „Manifestație Pro-Europa” din Piața Victoriei. Ea a transmis că un eveniment similar este organizat în Piața Universității de societatea civilă și i-a îndemnat pe români să fie prezenți acolo.

Elena Lasconi anulează manifestația USR din Piața Victoriei și susține un eveniment al societății civile

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a anunțat anularea marșului „Manifestație Pro-Europa” organizat de partid joi, în Piața Victoriei. Aceasta a precizat că decizia a fost luată din respect pentru societatea civilă, care organizează un eveniment similar în aceeași zi, în Piața Universității, de la ora 20:00.

Lasconi a invitat susținătorii democrației și valorilor europene să participe la evenimentul organizat de societatea civilă, subliniind importanța solidarității pentru menținerea orientării pro-europene a României.

„Din respect faţă de societatea civilă, care organizează un eveniment similar cu mitingul nostru în aceeaşi zi, am decis să anulăm evenimentul anunţat pentru mâine. Avem toţi un interes comun, care este mai presus de orice: România să rămână cu faţa spre Vest. Le recomandăm tuturor celor care iubesc democraţia să meargă la evenimentul de mâine, de la ora 20:00, din Piața Universității. Cu toţii trebuie să fim acolo. Ne va fi bine, suntem puternici împreună!”, a transmis Elena Lasconi.

Partidele pro-europene anunță o coaliție comună pentru stabilitate guvernamentală

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat constituirea unei coaliții pro-europene între PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale. Rezoluția comună a fost semnată de liderii acestor formațiuni și subliniază angajamentul ferm al României față de valorile și parteneriatele europene și euroatlantice.

Bolojan a declarat că obiectivele coaliției includ stabilitatea guvernării, modernizarea României, absorbția fondurilor europene și susținerea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, coaliția își propune să asigure aderarea României la spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Liderul PNL a făcut un apel către cetățeni să participe la alegerile prezidențiale de duminică, 8 decembrie 2024, și să aleagă o Românie pro-europeană, respingând izolaționismul, populismul și extremismul.

„Facem un apel către toţi cetăţenii României ca, la viitorul scrutin electoral de duminică, 8 decembrie 2024, să meargă la vot. Să voteze informat şi raţional, să aleagă România proeuropeană, democratică şi sigură şi să respingă izolaţionismul, extremismul şi populismul. La final vă informez că am convenit ca discuţiile pentru programul de guvernare şi pentru proiectele viitoarei guvernări să înceapă de săptămâna viitoare, până duminică urmând să ne concentrăm pe campania de la alegerile prezidenţiale”, a conchis Bolojan.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.