A fost cea mai mare prăbușire a unei averi într-o singură zi!

Sam Bankman-Fried, un miliardar în vârstă de 30 de ani, deținea 53% din FTX –  acțiuni în valoare de 6,2 milioane de dolari, în timp ce alte 7,4 miliarde proveneau de la casa de tranzacționare Alameda Research.

Binance a încercat să vină în ajutor, dar a decis că e „dincolo de controlul nostru”

FTX este acum pe punctul de a se prăbuși, luptându-se să mențină lichidități pentru ca utilizatorii să își retragă fondurile. Binance, cel mai mare schimb de criptomonede din lume, a venit în ajutor, cu o ”ofertă de a achiziționa FTX și a acoperi criza severă de lichiditate”, a raportat TechCrunch.

Binance anunța ulterior că „problemele sunt dincolo de controlul sau capacitatea noastră de a ajuta”, lăsând soarta miliardelor lui Bankman-Fried și mai neclară, scrie Americanmilitarynews.

Sam Bankman-Fried, un crypto evanghelist care a făcut declarații controversate

Pe măsură ce popularitatea criptomonedelor a crescut în ultimii ani, Bankman-Fried a devenit un soi de crypto evanghelist, reușind să facă o avere impresionantă de pe urma platformei de schimb de criptomonede.

El s-a făcut remarcat și prin declarația conform căreia cumpărarea Goldman Sachs nu ar fi „deloc exclusă”.  Bankman-Fried a fost descris de unii ca ”imaginea crypto” de  la Washington, pledând în fața Congresului SUA în favoarea adoptării criptomonedelor.

Acum a intrat și în atenția autorităților din SUA

Sam Bankman-Fried a lansat FTX în 2019, în Hong Kong, și l-a transformat într-o bursă pentru cumpărarea și vânzarea de derivate crypto. Ulterior, în 2021, și-a mutat sediul în Bahamas. Nimeni nu va pierde mai mulți bani din dezintegrarea FTX decât Bankman-Fried, potrivit Forbes.

Potrivit unui tabel de capitalizare de la începutul acestui an, el deținea aproximativ 50% din FTX, ceea ce îl face de departe cel mai mare acționar al afacerii. Evaluarea FTX a atins apogeul în ianuarie, când a strâns 400 de milioane de dolari de la firma de investiții Temasek, deținută de guvernul din Singapore, firma de capital de risc cripto Paradigm, Tiger Global Management.

New York Post notează că FTX este acum în atenţia autorităţilor americane.  Securities and Exchange Commission şi Commodity Futures Trading Commission investighează dacă firma a gestionat în mod corespunzător fondurile clienţilor, precum şi relaţia sa cu alte părţi ale imperiului crypto deţinut de Bankman-Fried, inclusiv cu casa sa de tranzacţionare Alameda Research.

Departamentul de Justiţie colaborează cu procurorii SEC la rezolvarea acestui caz.