Raportat la celelalte state din G20, China ar putea fi singura economie pe plus la finalul acestui an. Potrivit datelor prezentate luni de către guvernul chinez, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere cu 4,9% în trimestrul al treilea din 2020, iar asta o situează înaintea majorităţii ţărilor afectate de pandemie.

Economia Chinei a crescut faţă de trimestrul trei din 2019, însă majorarea nu a atins nivelul prognozat de analişti, în condițiile în care activitatea fabricilor a fost reluată, afacerile au revenit la normal, iar consumul a crescut din nou.

Cu o zi în urmă, Yi Gang, guvernatorul Băncii Centrale a Chinei, spunea că oficialii instituţiei estimează o creștere economică de 2% pentru acest an.

“Economia chineză rămâne rezistentă, cu un mare potențial. Anticipăm că recuperarea va continua, ceea ce va ajuta la recuperarea globală”, a declarat guvernatorul Băncii Centrale, notează HotNews.ro.

În acest an, China este posibil să fie singura economie din grupul G20 care va înregistra o creştere, în timp ce economia mondială ar urma să înregistreze o contracţie de 4,4%.

Analiştii mai sunt de părere că puterea de recuperare a economiei din China este totuşi incertă în continuare, având în vedere dezechilibrele de dezvoltare dintre diverse regiuni, pierderea de locuri de muncă, datoria publică, dar și problemele privind comerțul, cauzate de relația tensionată cu SUA și deteriorarea relațiilor cu alți parteneri comerciali.

Summit-ul european privind China a fost anulat

Summitul special al UE cu privire la China, prevăzut să aibă loc la Berlin la data de 16 noiembrie, a fost anulat din cauza pandemiei, a anunţat vineri la Bruxelles cancelarul german Angela Merkel, la reuniunea la vârf a liderilor Uniunii Europene.

‘În contextul pandemiei, este clar că nu vom permite desfăşurarea summitului informal, trebuie să renunţăm la el’, a declarat Angela Merkel, a cărei ţară asigura preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Reuniunea informală din 16 noiembrie a liderilor UE urma să fie consacrată relaţiilor cu China, dar fără participarea acesteia.

La 14 septembrie, cu prilejul unei videoconferinţe cu preşedintele chinez Xi Jinping, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cancelarul german Angela Merkel au îndemnat China să-şi deschidă mai mult piaţa companiilor europene pentru a se ajunge la un acord bilateral asupra investiţiilor înainte de sfârşitul anului.