E vreo problemă că nu se mai fură?

Am pledat cu insistență în ultimii ani pentru o supraofertă de mărfuri, care să ducă prețurile în jos și pentru ca bunurile publice să nu coste de 4-5 ori mai mult decât fac.

 ­Într-unul dintre multele articole pe această temă, din 2015, discutam de necesitatea unei oferte diversificate de bunuri, de rezolvarea problemelor de mediu economic, urmată de investiții. Iar asta ziceam că se poate face cu ajutorul deductibilităților. Fiindcă statul trebuie să fie conștient că, ulterior, pe fondul „umflării“ volumelor de produse s-ar colecta o cantitate mai mare de taxe. Ajungem în prezent și auzim miniștri ce discută de deductibilități la mâncare și haine. Poate că n-au înțeles bine care trebuie să fie circuitul. Mai întâi mediul economic permite să existe mai mult venit disponibil, după care deductibilitățile stimulează investițiile din partea menajelor. Dar acestea e nevoie să vizeze bunurile de folosință îndelungată, nu imediată, de la aparatură și mobilă, până la repararea și cumpărarea locuințelor, pentru că achizițiile de acest fel induc încredere. Apoi, dacă discutăm de deductibilități pentru educație, odată reformat acest sector se restructurează toate. Și de aici mergem, mai departe, la deductibilități pentru piața de capital – asigurări, pensii private, acțiuni, obligațiuni, unități de fond mutual – pentru că, nu-i așa?, adoptăm un model american. Dacă nu mai oferă statul bunuri care costă mai mult decât fac, ci le obțin indivizii la prețul pieței și pe baza faptului că pun ban lângă ban prin intermediul bursei, acesta reprezintă un mare câștig pentru societate. E vreo problemă că nu se mai fură?

Poate că însă acest aspect îl înțeleg cu greu miniștrii, ocu­pați până de curând cu administrarea satelor și orașelor de pe „fiefurile“ baronilor locali… Acestea fiind spuse, merită adăugat că România are în UE una dintre cele mai scăzute ponderi ale serviciilor în coșul de bunuri, cel mai mic procentaj al populației ocupate în servicii și cea mai redusă pondere a serviciilor în PIB. Chiar dacă acest domeniu necesită o alocare redusă de resurse, pe fondul unei economii decapitalizate. Și în situația în care România are nevoie de servicii, deoarece puțina lichiditate e nevoie să fie alocată în proiecte ce învârt rapid banii. Dar dacă începe să dea rezultate reforma în educație și se remediază deficiențele de la nivelul personalului, așa cum se acordă deductibilități pentru IT-iști de ce să nu se ofere tuturor prestatorilor de servicii? Am apreciat anterior că micșorarea TVA era necesar să fie însoțită de măsuri de stimulare a ofertei interne și de acordarea de deductibilități. Și am mai precizat că România nu contează în UE, fiindcă a fost taxat permanent potențialul de investire pentru a le fi oferite oamenilor bunuri publice care costă de 4-5 ori mai mult decât fac. Suntem oare aproape de schimbarea paradigmei?

IONUȚ BĂLAN, 
analist economic