Nu este un secret pentru nimeni faptul că micul dejun este o masă importantă a zilei. Dacă mâncăm dimineața, vom avea energia necesară pentru a duce la bun sfârșit toate activitățile zilei. În plus, un mic dejun copios nu doar că îți încarcă bateriile pentru liceu sau muncă, dar îți și reduce pofta de mâncare seara. Astfel nu îți vei pune în pericol silueta.

Pe scurt, este recomandat să mănânci dimineața, iar preperatul ideal pentru a începe o zi cu entuziasm este omleta. În ouăle bătute poți adăuga o varietate de ingrediente și mirodenii pentru a-ți bucura papilele gustative.

Telemea sărată și cremoasă de vacă, cașcaval afumat, cârnăciori picanți, ardei dulci sau iuți, ceapă, orice este mai gustos în frigider putem adăuga în ouăle bătute.

Omleta pufoasă, secretul bucuriei la masă

Însă indiferent de cât de gustoase sunt garniturile noastre, uneori omleta nu ne satisface. Această problemă este cauzată de textura preparatului nostru. Dacă omleta e prea cleioasă ți se face greață și nu o poți mânca, dacă e prea tare, e uscată și greu de mestecat. Omleta perfectă, care te face să vrei a doua porție, este cea pufoasă.

Cum poți face o omletă pufoasă. Evită aceste greșeli

Dacă vrei ca omleta ta să fie la fel de moale precum patul din care nu vrei să te ridici dimineața, atunci evită greșelile din lista următoare.

Ingredientul nelipsit din omletă

Dacă vrei ca textura oulelor să fie moale, atunci adăugă puțin lapte în compoziție. Deși este greu de crezut, laptele nu face doar prăjiturile pufoase, ci și omleta. Pune aproximativ 50 de mililitri de lapte în amestec.

Amestecă rapid

În plus, este nevoie să batem amestecul cât mai mult posibil, până se face aproape spumă. Dacă compoziția este bine aerisită, omleta o să fie pufoasă ca un nor. Trebuie să amestecăm cu o furculiță, un tel sau chiar cu mixerul dacă nu vrei să obosești.

Ai grijă ce adaugi în tigaie

Nu în ultimul rând, tigaia joacă un rol esențial în pregătirea micului dejun. Trebuie să turnăm puțin ulei sau o bucățică mică de unt în tigaie și să așteaptăm ca tigaia să se încinte. Abia apoi putem turna compoziția. Focul aragazului nu trebuie să fie prea mare, dacă mâncarea a început să devină maronie, omleta deja este ruinată.