E-mailul e confidențial? Mai gândește-te!
Să trimiți un e-mail e ca și cum ai trimite o vedere, spune omul de știință Andy Yen într-un discurs ce te pune pe gânduri. Poate fi citit de oricine. Totuși, se poate cripta, există tehnologia care protejează intimitatea comunicării prin e-mail. Doar că, până acum, criptarea era un procedeu greoi, iar folosirea ei, o bătaie de cap. Prezentând programului pentru e-mail creat împreună cu colegii de la CERN, Yen susține că procesul de criptare poate fi atât de simplu, încât să devină opțiune prestabilită, oferind tuturor adevărata confidențialitate a e-mailului.
Mulți dintre voi cred, probabil, că într-un singur e-mail nu poate fi nimic compromițător, nu-i așa? Dar dacă se ia în considerare toate e-mailurile dintr-un an, sau poate chiar din toată viața, însumat, pot spune multe. Ne spune unde am fost, pe cine am întâlnit și, în multe feluri, chiar și la ce ne-am gândit. Cel mai înfricoșător este că informația e înregistrată pentru totdeauna, așa că informațiile despre noi pot și vor trăi mai mult ca noi. Între timp, am pierdut, în mare, controlul asupra propriilor date, la fel ca și asupra vieții private.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





