E haos la Casele de Pensii! Ce a descoperit Violeta Alexandru

E haos la Casele de Pensii! Ce a descoperit Violeta Alexandru

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Valentina Drăgoi la 11 noiembrie 2020, 18:30
Din cuprinsul articolului

Violeta Alexandru își dorește o mobilizare fără precedent în sistem. Ministrul Muncii a anunțat dezastrul pe care l-a găsit din nou la Casele de Pensii, dar și următoarea mișcare pe care urmează să o facă.

Într-o postare pe pagina personală de facebook, Violeta Alexandru se arată conștientă de părerile tuturor din administrație cu privire la activitatea sa. Ea susține că este nevoie de manageri în funcțiile de conducere, iar toate lucrurile trebuie să fie puse la punct.

În același timp, ministrul a mai subliniat neregulile pe care le-a găsit la Casele de Pensii. Se pare că o serie de documente erau aruncate pe holurile instituției, într-o stare de nedescris.

„Preferați să vă spun că lucrurile merg bine în administrație peste tot? Nu merg dacă unii tragem și alții numără zilele până “scapă” de ministrul liberal care le cere efort, seriozitate. Dacă lucrurile erau puse la punct în urmă cu mulți ani, nu ar fi fost cazul să se facă anul acesta un efort mai mare, neplăcut pentru cei care nu sunt obișnuiți, în general, să muncească.
Avem nevoie de manageri în administrație, în pozițiile de conducere. De oameni sub a căror coordonare lucrurile să fie puse la punct.
Cum este posibil să știi că ai un ministru care obișnuiește să vină în teritoriu, în vizite neanunțate, și să continui să lași actele oamenilor pe jos. Când întrebi, răspunsul este: nu ne mai trebuie aceste documente. Nu am avut timp să le verific pe toate dar nu păreau toate documentele “pasive”. Ce o fi așa greu să îți pese, să pui documentele în ordine, să nu le lași căzute pe jos, în praf și mizerie?”, a scris Violeta Alexandru pe facebook.

O schimbare în bine

Totodată, ea a mai adăugat că într-adevăr este destul de mult de muncă, însă schimbările se vor produce la un momentdat. Ministrul a vorbit și despre situația de la Covasna, unde își dorește neapărat o schimbare cât mai rapidă.

„Este mult de muncă. Rezolv un lucru și apar alte zeci. Este mult de muncă, mai ales, cu rezistența oamenilor din sistem la schimbare. O schimbare în bine pentru țara aceasta în care trăiesc și ei.

Directorilor caselor de pensii care cred că am ceva cu ei (nu am, vreau să văd grijă, eficiență, curaj să admită că unele lucruri nu merg și să vrea să le schimbe) le spun un lucru: vor fi și ei, la un moment dat, pensionari. Și va fi atât de dureros să își vadă documentele care vorbesc despre toți anii lor de muncă într-o groaznică dezordine.

Covasna. M-a întristat enorm. Sunt luni bune de când trag tare pentru schimbare. Mai aveam câteva restanțe și am vrut să le văd.

Nici nu mă gândesc să nu se poată. Cu orice preț”, a mai scri ministrul.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.