Despre taxa pe construcţii speciale, această nouă sarcină fiscală, s-a scris şi s-a dezbătut destul de mult începând din luna noiembrie a anului trecut, când a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 102/2013 („OUG 102/2013”). Contextul economic şi aşteptările mediului de afaceri cereau adoptarea unor măsuri pentru creşterea atractivităţii economiei româneşti, cum ar fi legislaţia de tip holding, reglementată prin noul act normativ.

În egală măsură însă, sub imperiul presiunilor exercitate de organismele internaţionale (Troica: Fondul Monetar Internaţional – Banca Mondială – Banca Central Europeană) pentru îndeplinirea obiectivului asumat de lărgire a bazei impozabile şi în contextul angajamentelor asumate de Guvernul României referitoare la eficientizarea sistemului fiscal, a fost introdus şi un nou impozit, şi anume taxa pe construcţiile speciale. Această măsură de impozitare a unor construcţii speciale (imobile prin destinaţie) este aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2014 (cu termene de plată pentru 2014 în două tranşe scadente la 25 mai şi la 25 septembrie).

Cine şi cum se plăteşte taxa pe construcţii speciale

Pentru a nu repeta experienţele nefericite în stabilirea bazei impozabile şi subiectul sarcinii fiscale (cum a fost cazul taxei „clawback” din industria farma), atât baza, cota cât şi subiecţii de impunere au fost stabilite foarte exact, exclusiv pentru acele construcţii care nu intră în scopul impozitului pe clădiri.

Astfel, obligaţia plăţii impozitului pe construcţii revine exclusiv persoanelor juridice, Codul Fiscal exceptând de asemenea şi instituţiile publice şi asociaţiile, fundaţiile etc., persoane juridice fără scop patrimonial.

Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii brute a construcţiilor  existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior (aşa cum sunt prevăzute în grupa 1 a Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, ca de exemplu: platforme marine de foraj şi extracţie, centrale termoelectrice şi nuclearo-electrice etc.).

Mai mult, taxa pe construcţii speciale afectează un număr mare de sectoare şi industrii, precum agricultura, telecomunicaţiile şi, probabil cel mai afectat dintre domenii având în vedere valoarea investiţiilor supuse impozitării, cel energetic.

Criticile aduse taxei pe construcţii speciale

Din punct de vedere al tehnicii de impunere fiscale, principalele critici aduse sunt legate de cota de impunere (prea mare în comparaţie cu alte state cum ar fi SUA unde cota este subunitară) şi mai ales baza prea mare.

În practică, contribuabilii vor încerca să se sustragă acestei taxe prin reevaluări ale mijloacelor fixe respective (cu costuri semnificative generate de serviciile de evaluare) sau prin schimbarea încadrării respectivelor imobilizări corporale în altă grupă a tabelului de clasificare.

Reacţii nu au întârziat să apară din partea principalilor jucători prezenţi în piaţa locală, care au ameninţat cu stoparea planurilor de investiţii. O atitudine justificată, având în vedere că taxarea unei investiţii cu 1.5% în fiecare an în domenii cu o rată a profitabilităţii de 10% reprezintă un impediment major în realizarea acesteia. Să luam drept exemplu cazul reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă. Cu o investiţie estimată la 6.5 miliarde de Euro şi o durată de funcţionare de 40 de ani, costurile fiscale anuale strict din perspectiva impozitului pe construcţii se ridică la aproximativ 100 milioane de Euro (chiar şi în cazul în care doar 4 miliarde de Euro din suma investită va fi subiect de taxă, povara fiscală anuală se reduce la “numai” 60 milioane de Euro).

Pe fondul unui nivel al investiţiilor străine directe aflat în scădere liberă, al obligaţiilor de vânzare a unor participaţii semnificative din industria energetică anticipate pentru acest an (cum ar fi Electrica, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia) şi continuând cu necesităţile stringente de investiţii în sectorul agricol (spaţii de depozitare, sisteme de irigaţii ş.a.m.d.), noua taxă reduce semnificativ apetitul de a investi în aceste domenii. Astfel, este posibil ca efectul asupra economiei reale să compenseze în mod negativ efectele pozitive asupra bugetului de stat.

De exemplu, strict în ceea ce priveşte industria energetică, elasticitatea scăzută a cererii manifestate de consumatori va permite companiilor vizate de noua măsură să mute în facturile clienţilor costurile generate de taxa pe construcţiile speciale. Motivul este că, în acest domeniu, există o legătură invers proporţională între gradul în care furnizorii pot transfera impactul de natură fiscală şi elasticitatea cererii. Şi aşa împovăraţi de costurile mari de exploatare şi întreţinere din România, majorarea taxelor nu îi va încuraja pe jucătorii de pe această piaţă să reducă preţurile, ci dimpotrivă. Astfel, un procent semnificativ din cele aproximativ 488 milioane de lei estimate de Guvern că vor influenţa pozitiv bugetul general consolidat pentru anul curent se va regăsi în fapt pe facturile de gaze şi energie electrică emise de furnizori în 2014.

Cu toate criticile de mai sus, trebuie luat în considerare (atât de populaţie, dar mai ales de mediul privat) faptul că această taxă reprezintă în mod indirect nota de plată pentru siguranţa financiară oferită de acordurile financiare internaţionale, susţinută şi încurajată mai ales de investitorii străini.

În măsura în care legiuitorul va reuşi reaşezarea taxei în zona de suportabilitate economică, atât din perspectiva bazei, cât mai ales din perspectiva cotei de impozitare, probabil că va scădea gradul de opoziţie şi va creşte gradul de conformare a contribuabililor.

Alin CHITU, Tax Partner în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax

Te-ar putea interesa și: