Noul director, francezul Yves D’Arfeuille, locuieşte în România de peste zece ani, timp în care a ocupat funcţia de general services manager la Carrefour şi a lucrat pentru EMCT România, dezvoltatorul Sun Plaza. D’Arfeuille deţine un Master în managementul companiilor de la Universitatea Clermont-Ferrand, promoţia 2000.
Yves D’Arfeuille o înlocuieşte în funcţie pe Brigitte Schmitt care a părăsit compania în iunie 2011 pentru a conduce divizia de administrare a proprietăţilor Oasis Development.
DTZ Echinox administrează în prezent un portofoliu de 142.500 mp de proiecte de birouri şi retail, printre care Shopping City Sibiu şi Shopping City Suceava, în proprietatea Argo Real Estate şi Baneasa Business Center, o clădire de birouri în proprietatea Dinu Patriciu Global Services.