Draga Olteanu Matei, la un pas de tragedie! Ce s-a întâmplat cu o zi înainte de incendiul de la Piatra Neamț
Răsturnare de situație după tragedia de la Piatra Neamț. Cunoscuta actriță Draga Olteanu Matei a fost la un pas de incendiu după ce, cu doar o zi în urmă, fusese internată la spitalul din Neamț, înainte să fie transferată la spitalul din Iași.
Vineri, Draga Olteanu Matei a ajuns de urgenţă la Spitalul „Sf. Spiridon din Iaşi”, fiind transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi oferă detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a iubitei actriţe.
Tragedie la Piatra Neamț
Zece pacienți care erau bolnavi de COVID și erau intubați au decedat după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la Secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț, potrivit celui mai nou bilanț. Alte șapte persoane, între care un medic care a suferit arsuri extinse, sunt în stare gravă.
Ultimele detalii despre starea actriței
Evoluţia stării de sănătate a actriţei este foarte importantă în următoarele zile și ore, dată fiind vârsta înantată, a precizat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iași, unde a fost transferată Draga Olteanu Matei. Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon”, Diana Cimpoieşu, a informat, sâmbătă, că actriţa Draga Olteanu Matei, internată la ATI în unitatea medicală, nu are COVID-19.
„Testul COVID al pacientei de la Neamţ este negativ”, a afirmat Cimpoieşu.
Vineri seara, Draga Olteanu Matei a fost transferată de la Spitalul din Piatra Neamţ la UPU al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, din cauza unei hemoragii digestive superioare. Aflată în stare gravă, actriţa a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratamentul pe care îl urmează, apoi a fost supusă unor investigaţii medicale.
După ce a fost stabilizată, Draga Olteanu Matei a fost sedată şi internată la terapia intensivă pentru Clinica de Gastroenterologie şi Hematologie a unităţii medicale.
”Ceea ce contează este terapia de urgenţă”
Potrivit medicului, cea mai probabilă cauză a hemoragiei digestive este tratamentul anticoagulant pe care artista îl ia de mai multă vreme din cauza unei afecţiuni cardiovasculare. În vârstă de 87 de ani, Draga Olteanu Matei are afecţiuni cronice cardiovasculare şi endocrine, a precizat Diana Cimpoieşu.
”S-a luat un test aşa cum se procedează pentru toţi pacienţii care se internează în orice clinică a spitalului. Ceea ce contează este terapia de urgenţă, în acest caz transfuzia de sânge, tot tratamentul pentru o hemoragie digestivă superioară.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





