Însă azi vă voi vorbi despre mine și telefonul meu mobil și cum acesta mi-a schimbat viața. Iată despre ce voi vorbi. Iată 35.830 de linii de informații. Date neprocesate. De ce sunt aceste informații aici? Pentru că în vara lui 2006, Comisia Europeană a propus o directivă -Directiva privind stocarea datelor – care spune că toți operatorii de telefonie din Europa, toți furnizorii de servicii Internet din Europa trebuie să stocheze o serie de date despre utilizatori. Cine sună pe cine? Cine îi trimite cui emailuri? Cine trimite cui SMS-uri? Și dacă folosești mobilul, locația îți este înregistrată. Toate aceste informații sunt păstrate între 6 luni, cel puțin, până la doi ani de operatorii de telefonie sau de furnizorul de servicii Internet.

În toată Europa, oamenii s-au revoltat și au spus: „Nu vrem asta”. S-au opus ideii ca datele să fie păstrate. Au spus că vor autodeterminare în era digitală și nu doresc ca operatorii de telefonie și furnizorii de Internet să stocheze acele informații despre ei. Avocați, jurnaliști, preoți – toți spuneau: „Nu vrem asta.”

După cum vedeți, circa 10.000 de persoane au ieșit pe străzile din Berlin și au scandat: „Libertate, nu frică”. Unii au spus chiar că directiva va fi varianta 2.0 a Stasi. Stasi era poliția secretă din Germania de Est.

Mă întreb și eu – oare chiar funcționează? Chiar pot să stocheze aceste informații despre noi? Ori de câte ori îmi folosesc mobilul? M-am dus la operatorul de telefonie, Deutsche Telekom, la acea vreme cel mai mare operator de telefonie din Germania, și i-am rugat, vă rog, trimiteți-mi toate informațiile pe care le aveți despre mine. I-am rugat o dată, de două ori. N-am primit niciun răspuns concret, doar răspunsuri evazive.

Le-am spus că vreau să văd acele informații deoarece aveau legătură cu viața mea. M-am decis să îi dau în judecată fiindcă doream să obțin acele informații. Dar cei de la Deutsche Telekom au spus nu, nu îți dăm informațiile. Într-un final, m-am înțeles cu ei. Eu renunț la proces, iar ei îmi trimit toate informațiile cerute. Între timp, Curtea Constituțională a Germaniei decisese că implementarea acestei directive UE era neconstituțională potrivit legislației germane.

Am primit un plic maro, urât, cu un CD în interior. Iată ce era pe CD: 35830 linii de informații. Când am văzut, mi-am spus: „Ok, e un fișier mare. Ok.” Dar după aceea, mi-am dat seama că era viața mea. Șase luni din viața mea erau în acel fișier.

Eram puțin sceptic, ce să fac cu el? Informațiile indică unde mă aflu, unde dorm noaptea, ce fac. Dar apoi am decis să dau publicității aceste informații. Le voi face publice fiindcă vreau să le arăt oamenilor ce înseamnă stocarea datelor.

Am publicat informațiile împreună cu Zeit Online și Open Data City. Iată cum arată șase luni din viața mea. Puteți mări sau micșora imaginea, derula înapoi sau înainte. Puteți vedea fiecare pas pe care l-am făcut. Și puteți vedea chiar cum merg cu trenul din Frankfurt la Kӧln și cât de des sun în acest timp.

Toate acestea sunt posibile datorită acestor informații. E un pic înfricoșător. Dar nu doar eu sunt vizat. Cu toții suntem vizați. La început îmi sun soția, ea mă sună pe mine și vorbim de vreo două ori. Apoi mă sună niște prieteni, care mai apoi se sună între ei. Și după o vreme tu îl suni pe el, el te sună pe tine și formați această rețea complexă de comunicație.

Poți vedea cum comunică fiecare, la ce oră sună, când merg la culcare. Toate aceste informații sunt disponibile. Poți vedea nucleul, cine sunt liderii din grup. Dacă ai acces la aceste informații, poți vedea ce fac cei din comunitatea ta. Dacă ai acces la astfel de informații, poți controla comunitatea.

Iată un plan pentru țări precum China și Iran. Iată un model de supraveghere a societății, fiindcă știi cine cu cine vorbește, cine cui trimite emailuri – toate aceste lucruri sunt posibile dacă ai acces la astfel de informații. Aceste informații sunt stocate cel puțin 6 luni, în Europa și până la doi ani.

Așa cum am spus la început, imaginați-vă că toți oamenii aflați pe străzile Berlinului în toamna anului 1989 ar fi avut un mobil în buzunar. Iar Stasi ar fi știut cine participă la protest. Și dacă Stasi ar fi știut cine sunt liderii, poate că protestul n-ar mai fi avut loc. Poate că zidul Berlinului n-ar mai fi căzut. Și ca urmare, nici Cortina de Fier n-ar fi căzut. Azi, agențiile de stat și companiile vor să stocheze cât mai multe date cu putință despre noi, online și offline. Vor să ne poată urmări viețile și vor ca noi să le oferim aceste informații.

Însă autodeterminarea și viața în era digitală nu se exclud reciproc. Însă azi trebuie să lupți pentru a-ți păstra autodeterminarea. Trebuie să lupți în fiecare zi. Când ajungeți acasă, spuneți-le prietenilor că dreptul la viața privată e o valoare a secolului XXI și nu e perimat. Când ajungeți acasă, spuneți-le celor care vă reprezintă: doar pentru că firmele și agențiile de stat au posibilitatea să stocheze anumite informații, ei nu trebuie s-o facă. Și dacă nu mă credeți, întrebați-vă compania de telefonie ce informații are stocate despre dvs.
Așadar, în viitor, de fiecare dată când folosiți mobilul, amintiți-vă că trebuie să luptați pentru a vă păstra autodeterminarea în era digitală.

<<iframe src=”http://embed.ted.com/talks/lang/ro/malte_spitz_your_phone_company_is_watching.html” allowfullscreen=”true” frameborder=”0″ height=”360″ scrolling=”no” width=”640″></iframe> >

Te-ar putea interesa și: