Un pahar de vin, unul de bere sau unul de tărie. Toate acestea ne deshidratează și simțim nevoia să bem și mai mult. Aceasta este, de fapt, cea cea mai ușoară cale de a ajunge la așa numita deshidratare medie. Și pericolele nu se opresc aici.

Potrivit NewAtlas, un studiu amplu, care a analizat peste 36.000 de scanări RMN ale creierului, a constatat că un consum de patru unități de alcool pe zi, adică două beri sau două pahare de vin, provoacă leziuni structurale și pierderi de volum ale creierului echivalente cu o îmbătrânire cu zece ani.

Toate datele științifice despre consumul de alcool confirmă efectele sale devastatoare

Toate datele științifice despre consumul de alcool confirmă efectele sale devastatoare asupra unor organe și, în general, asupra sănătății. Alcoolul împiedică dezvoltarea creierului cu aproape 50%, dăunează permanent ADN-ul și este tot mai asociat cu apariția precoce a demenței precoce.

Cel mai recent studiu, condus de o echipă de la Universitatea din Pennsylvania, vine cu noi informații. Studiul a examinat RMN-urile creierului de la un număr impresionant de pacienți (36.678 ), toți de vârstă mijlocie sau mai în vârstă.

Acest studiu a mers pe urmele unor cercetări anterioare care s-au concentrat pe băutorii înrăiți cronici (termen care include femeile care beau trei sau mai multe băuturi în medie și bărbații care consumă patru sau mai multe băuturi).

Modificări ale structurii și conectivității și o pierdere generală a volumului creierului

Studiile anterioare de neuroimagistică au subliniat modul în care abuzul de alcool la niveluri ridicate dăunează, în timp, creierului, ducând la modificări ale structurii și conectivității și la o pierdere generală a volumului creierului.

Iar efectele cele mai proeminente apar în lobul frontal, diencefal, hipocamp și cerebel. Dar majoritatea acestor studii, conform echipei din Pennsylvania, au fost contradictorii și prost controlate.

Una până la două unități de alcool pe zi reduc volumul total al creierului și cantitatea de materie cenușie

Noile constatările au fost acum destul de clare. Echipa a descoperit că doar una până la două unități de alcool pe zi reduc volumul total al creierului și cantitatea de materie cenușie în mai multe zone, dar și microstructurile substanței albe.

Pentru a se înțelege mai bine, o halbă sau o cutie de bere sau de cidru, sau un pahar obișnuit de vin reprezintă aceste două unități de alcool.

Echipa a încercat să pună lucrurile în context, comparând pierderile de volum ale creierului cu ceea ce se întâmplă în mod natural, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc.

În acest context, trecerea de la zero unități zilnice de alcool la una (să zicem o jumătate de cutie de bere) a dus la pierderea unui volum al creierului așa cum s-ar fi întâmplat pe parcursul a șase luni de îmbătrânire.

Iar trecerea de la o unitate zilnică de alcool la două (o jumătate de halbă sau un pahar de vin) a fost aproximativ echivalentă cu o îmbătrânire cu o doi ani.

O pierdere de volum a creierului echivalentă cu o îmbătrânire cu 10 ani

Cel mai important, conform cercetării,a fost că s-a descoperit că persoanele care beau patru sau mai multe unități de alcool pe zi au prezentat o pierdere de volum a creierului echivalentă cu o îmbătrânire cu 10 ani, în comparație cu cei care se abțin.

„Există dovezi că efectul alcoolului asupra creierului este exponențial”, a spus unul din autorii studiului, Remi Daviet, de la Universitatea din Wisconsin.

„Așadar, un pahar în plus într-o zi ar putea avea un impact mai mare decât orice am băut în acea zi. Asta înseamnă că, la sfârșitul zilei, un consum total ar putea avea un efect mare în ceea ce privește îmbătrânirea creierului”, spune acesta.

Acest studiu arată mai curând o corelație decât o cauzalitate, dar echipa consideră că unii factori cauzali ar putea fi dezvăluiți prin utilizarea unor noi seturi de date biomedicale.