Dosarul iranian: John Kerry a sosit la Viena pentru negocieri dificile
Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a sosit duminică dimineaţa la Viena în încercarea de a debloca negocierile foarte dificile pe tema dosarului nuclear iranian, în condiţiile în care 20 iulie este data limită stabilită pentru a se ajunge la un acord definitiv, transmite AFP.
Kerry vine de la Kabul şi se va întâlni la prânz cu omologii săi William Hague, Laurent Fabius şi Frank-Walter Steinmeier în capitala austriacă, unde negociatorii iranieni şi cei ai 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) discută intens de la începutul lunii pentru a ajunge la un acord în acest dosar, care le înveninează relaţiile de un deceniu.
Într-un interviu acordat postului american NBC, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, aflat şi el la Viena, a declarat că Iranul nu are niciun interes să fabrice bomba atomică. 'În Iran, nu vedem niciun avantaj în a fabrica arma atomică', a spus el în acest interviu care urmează să fie difuzat duminică.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





