Dosar penal la Câmpulung Moldovenesc pe numele unui consilier local. E incredibil ce a putut să le facă medicilor din oraş
În plina luptă cu pandemia de coronavirus, se găsesc persoane care, intenţionat sau nu, reuşesc să zădărnicească efortul medicilor şi al autorităţilor. Cel mai recent caz de acest fel vine din Câmpulung Moldovenesc.
Procurorii au luat în vizor un consilier local din Câmpulung Moldovenesc. Acesta este cercetat penal după ce a postat pe Facebook, evident în mod ilegal, lista cu personalul medical din localitate infectat cu coronavirus.
Lista a apărut vineri seară pe site-ul unei instituţii de presă din Suceava şi conţinea numele cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovonesc care au fost testate pozitiv pentru COVID-19. Sesizarea a fost făcută din oficiu de către poliţişti, care au constatat că la rubrica de comentarii a unei postări a apărut o listă cu numele şi prenumele cadrelor medicale din oraş, fiecare cu rezultatul testării, pozitiv sau negativ.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au deschis acum un dosar penal pentru “divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice” pe numele consilierului local Corneliu Berentan (PNL). Acesta a şters între timp postarea. Consilierul a declarat ulterior că voia să trimită acea listă unei cunoştinţe, sub formă de mesaj privat. Serviciul de Investigații Criminale Suceava, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, continuă cercetările în acest caz, pentru a se stabili dacă şi alte persoane au fost implicate în comiterea faptei, scrie monitorulsv.ro.
Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc va fi închis integral timp de 14 zile pentru decontaminare, după ce 67 de cadre medicale şi 7 pacienţi au fost confirmaţi pozitiv la testarea COVID-19, scria Agerpres sâmbătă, 4 aprilie. Cadrele medicale vor sta în autoizolare la domiciliu, iar pacienţii au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





