Republica Moldova este cunoscută ca fiind cea mai săracă ţară din Europa. Astfel, în cazul unei comparaţii a nivelul de trai din România cu cel din Moldova, rezultatul este unul deloc surprinzător: România este în faţa Moldovei la orice capitol.

Cum răspunsul la întrebarea „Unde se trăieşte mai bine, în Moldova sau în România?” răspunsul e aprioric cunoscut, vom încerca să aflăm „Cum a ajuns Republica Moldova lanterna roşie a Europei”. Fără a face recurs la negura timpurilor şi fără precizări referitoare la apariţia unei structuri statale în Basarabia, fără a porni dezbateri pe teme istorice şi fără nicio urmă de discurs naţionalist, materialul de faţă tratează doar aspectele economice, eventual sociale ale Moldovei.

Membră în două mari organizaţii

România este membru al Uniunii Europene (UE), Moldova este membru Comunităţii Statelor Independente (CSI). Noroc că, împinsă mai mult de România, Moldova a devenit şi membră a Acordului Central European al Comerţului Liber (CEFTA). Astfel, cel puţin pe hârtie, trebuia să fie ţara care să constituie o punte de legătură între Vest şi Est, unde prin „Est” înţelegându-se spaţiul ex-sovietic.

Fiind membră a CSI, Moldova este mai mult conectată la economia Rusiei decât la cea europeană. De mică anvergură şi cu performanţe reduse, economia moldovenească scoate produse de o calitate dubitabilă, cu investiţii insignifiante în marketing şi prezentarea produselor, singurul avantaj fiind cantitatea mare de ingrediente naturale utilizate.

Motivaţii din trecut

Aruncând o privire cu 20 de ani în urmă, constatăm că Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) juca în URSS rolul zonei agricole, a peisajelor pastorale, cu o economie mai mult agrară sau bazată pe industria alimentară.

Câteva elemente ale industriei se puteau regăsi ici-colo, mai mult în estul teritoriului, pe teritoriul actualei Transnistrii separatiste. În ciuda faptului că ocupa un teritoriu foarte mic şi avea o populaţie cu o pondere neglijabilă în URSS, RSSM fabrica circa 10% din vinuri, fructe, diverse sortimente de fructe sau legume îmbuteliate la conserve sau borcan (gem, compot…) şi aproape 5% din producţia de legume. Marile fabrici din RSSM erau situate pe malul estic al Nistrului, concentrate în oraşele Tiraspol, Dubăsari şi Râbniţa.

În timp ce la finele anilor 1980, regimul comunist de la Bucureşti devenea din ce în ce mai autoritar, în URSS se promovau sub directa supraveghere a lui Mihail Gorbaciov politicile de „glasnost” şi „perestroika”. Glasnost reprezenta un grad mai mare de libertate a opiniei, iar perestroika deschiderea economică şi permiterea unei mici iniţiative. Faţă de situaţia din trecut, glasnostul şi perestroika reprezentau paşi uriaşi pe calea democratizării lagărului socialist. Totuşi, aplicarea lor a fost gândită astfel încât să nu afecteze în vreun fel regimul aflat la putere. Efectul practic a fost mai mult unul de supapă pentru eliminarea presiunilor acumulate.

Faţă de URSS-ul lui Gorbaciov, Republica Socialistă România a lui Ceauşescu părea încremenită în trecut, total nedemocratică şi toate atributele unui stat-închisoare. Transformările din fostele ţări ocupate de URSS din Europa Centrală şi de Est au început în 1989. Mai accentuat în Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, mai lent în România, Bulgaria şi Albania, mai aparte în Iugoslavia. Moldova a rămas comunistă până la destrămarea URSS din 1991, când cele 15 republici componente au luat calea independenţei, cel puîin pe hârtie.

Soluţia Moscovei la un eventual crah cauzat de ruperea legăturilor economice dintre republici a fost cea denumită în epocă drept „divorţul amiabil”. Mai exact, fondarea Comunităţii Statelor Independente (CSI), care să conserve într-o nouă formulă iţele economiei sovietice pentru evitarea a 15 crize, câte una în fiecare ţară. Cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania) au preferat să rişte şi să se rupă complet de  URSS. Astfel, la începutul anilor 1990, pe harta Europei figurau Comunitatea Europeană (UE, după adoptarea Tratatului de la Maastricht), CSI, iar între ele CEFTA şi micuţa BAFTA (Baltic Free Trade Association).

După cum spunea Mihal Gorbaciov în 1990 „diferenţele dintre republicile sovietice sunt vizibile cu ochiul liber”, după ruperea URSS, nivelul de trai diferea puternic de la o ţară fostă sovietică la alta. Moldova se situa în eşalonul inferior.

Primii ani de independenţă

În afară de disoluţia sistemului relaţional din perioada sovietică, economia Moldovei a mai suferit o lovitură: conflictele cu separatiştii. Nu ne referim la efectele directe ale unui război, ci la amputarea economiei moldovene prin pierderea controlului guvernamental asupra zonei de intensă concentrare economică dintre fluviul Nistru şi graniţa de est cu Ucraina, unde s-a înfiripat Transnistria. Conflictul cu turcii din sud a fost finalizat prin apariţia unui teritoriu administrativ autonom, Găgăuzia, care oricum nu are mare relevanţă economică. Conflictul cu regimul de la Tiraspol nu s-a finalizat nici în ziua de azi.

Declarându-şi independenţa (nerecunoscută de nimeni) şi înfiinţând structuri statale asupra teritoriului de la est de Nistru, Transnistria a pus mâna pe zonele de intensă concentrare industrială menţionate mai sus, din Tiraspol, Dubăsari şi Râbniţa (în ultimul oraş aflându-se un mare combinat siderurgic): aproape jumătate din industria moldovenească şi aproape toată producţia de energie. Astfel, sub controlul guvernului de la Chişinău au rămas până în ziua de azi doar imensele zone agricole din restul teritoriului.

Astfel, Moldova a scăpat de regimul comunist la 3 ani după România, în 1991. Reformele economice începute în 1992 au avut costuri sociale imense, alimentate de inflaţia galopantă. Din 1998, comuniştii au câştigat din ce în ce mai multe locuri în parlament, astfel încât, ajunşi la putere în 2001, au frânat reformele. În 2009, Moldova şi Cipru sunt singurele ţări din Europa în care un partid comunist se află la putere ca rezultat al unor alegeri. Totuşi, diferenţele dintre sistemul politic şi economic din Cipru faţă de cel din Moldova sunt imense. De asemenea, Moldova şi Belarus sunt cele mai înapoiate ţări din Europa la capitolul libertăţii de exprimare şi a gradului de democraţie.

Un nivel de trai cu mult sub România

Dacă aruncăm o privire asupra datelor referitoare la PIB/cap de locuitor şi a evoluţiei acestui indicator din ultimii ani, observăm cu ochiul liber că Republica Moldova a fost constant şi la mare distanţă sub România. Pragul psihologic de 1.000 dolari a fost depăşit de Moldova în 2006, în timp ce România a fost mereu deasupra acestei valori, cu excepţia anului 1992.

De asemenea, nivelul PIB/cap de locuitor din Moldova a fost în 2008, potrivit FMI, undeva în jurul valorii de 1.800 USD. Acest nivel reflecta nivelul de trai din România de la începutul anului 2001. Potrivit prognozelor Fondului, şi Republica Moldova va fi lovită de criză, iar PIB/cap de locuitor va scădea la 1.500 dolari. Astfel, anul acesta moldovenii trăiesc – în medie – cum trăiam noi în 1995. Scăderea abruptă este justificată de faptul că anul 2008 a fost unul de vârf, nivelul de trai fiind statistic de trei ori mai mare decât în 2003 (când PIB/cap de locuitor era 547 dolari).

Prognozele FMI avansează până în 2014. În viitor, economia Moldovei ar urma să crească de la anul, astfel încâ în 2012 să atingă nivelul din 2008. Ultimul an al prognozei, 2014, va fi şi cel mai bun, cu un PIB/cap de locuitor de 2.100 dolari, la nivelul României anului 2002.

Ca exemplu, indicatorul era în cazul României la 9.291 dolari în 2008, anul acesta ar fi 7.773 dolari, iar la începutul lui 2012 se va atinge din nou nivelul anului trecut. În 2014, România ar urma să consemneze 13.151 dolari/cap de locuitor, ceea ce atunci va reprezenta o valoarea de şapte ori mai mare decât cea a Moldovei.

Aşadar, cel puţin în următorii 10 ani, Moldova nu va avea capacitatea de a avea un nivel de trai comparabil cu cel din România.

Salarii extrem de mici

La categoria venituri salariale, sărăcia din Moldova se conturează deja foarte clar. Salariul mediu pe economie este de 2.530 MDL (683 RON), în timp ce în România este de 1.408 RON.

În sectorul privat, salariul mediu este de 2.746 MDL (741 RON). În două domenii precum agricultură, silvicultură, piscicultură şi „economia vânatului” (aşa cum apare specificată în statisticile moldovene), salariul este chiar foarte aproape de nivelul minim de cheltuieli necesar traiului. Având în vedere faptul că statisticile reprezintă cifrele medii pe ramurele respective, ne putem da seama că există oameni care muncesc pe mai puţin decât bani necesari pentru a trăi.

Concret, în agricultură salariul mediu este de 1.322 lei moldoveneşti (357 RON), iar în piscicultură salariul este de 1.413 lei moldoveneşti (382 RON). Pentru ca fotografia să fie mai exactă, trebuie specificat că nivelul minim necesar existenţei este de 1.338 lei (361 RON).

Dar nu totul este o tragedie peste Prut. Ca şi la noi, în Moldova domeniul financiar este cel bine plătit, media salarială fiind la 5.577 lei moldoveneşti (1.506 RON).

În sectorul bugetar, salariul mediu este mai mic decât în cel privat: 2.455 MDL (663 RON). Cel mai mic salariu este în domeniul turismului. Un incredibil nivel de 875 MDL (236 RON) justifică mai multe aspecte ale acestui domeniu. În primul rând, în această categorie intră hotelurile şi restaurantele, unde se practică bacşişul. Cum statistica indică doar câştigurile legale, atenţiile lăsate de clienţi nu sunt luate în calcul. În al doilea rând, având în vedere aceste venituri infime, este explicabil de ce nu a auzit nimeni de turism în Republica Moldova.

Cel mai mare salariu din sectorul bugetar este în administraţia publică. Coruptă şi ineficientă, complexă în sensul negativ al cuvântului şi bugetofagă, administraţia publică din Moldova face ca aparatul similar din România să pară un organism suplu, flexibil şi chiar transparent! Pe lângă funcţionarii publici moldoveni, corupţia de la noi pare un exemplu de înaltă etică profesională europeană. Salariul mediu al administraţiei vecine este de 3.232 MDL (873 RON).

Procentual, cheltuielile nu diferă mult

Preţurile din Moldova sunt incomparabil mai mici decât cele din România. Având în vedere că şi salariile sunt cu mult mai mici, există un echilibru sensibil care permite unui angajat moldovean cu un venit atât de mic să poată trăi.

La capitolul de cheltuieli, există o pondere procentual comparabilă la mâncare. În timp ce românii cheltuiesc 40% pe mâncare, moldovenii dau 46,4% din salariu pe produse necesare hranei. Având o mentalitate similară, dar un venit mult mai mic, moldovenii cheltuiesc mai puţin pe produsele de viciu (tutun şi alcool), doar 3,3%, în timp ce românii îşi dau 6,9% din venituri.

Din cheltuielile moldovenilor, 12,6% se duc pe haine şi încâlţăminte, în timp ce noi cheltuim în medie 7,4%. Spre deosebire de Ungaria, unde mentalitatea de consum este alta, fiind tot români, cetăţenii moldoveni dau dovadă de aceeaşi dorinţă de a arătat o bogăţie pe care nu o au. Având salariile mici, procentul este mai mare.

În timp ce în Bulgaria gazul s-a ieftinit cu 33%, în România a fost o presiune imensă pentru a face scăderea preţului mai mare (în loc de 3%, a scăzut cu 5%). La electricitate, preţurile au scăzut în jur, la noi au rămas la fel. Astfel, traiul a devenit la noi destul de scump, iar costul utilităţilor ocupă 16,4% din cheltuielile românilor. Valoarea este comparabilă cu nivelul de peste Prut: 14,9%.

La dotarea locuinţei, românii cheltuiesc 4,7% iar moldovenii 5%. Trebuie observat faptul că în Moldova, cheltuielile de vacanţă sunt doar 1,4% din totalul cheltuielilor, iar cele cu învăţămâmntul un infim 0,1%.

Forţa de muncă

O diferenţă între cele două ţări este aceea că, din Moldova, un sfert din forţa de muncă este plecată din ţară. Prin comparaţie cu România, unde fenomenul nu are o asemenea amploare. Astfel, cetăţenii moldoveni care lucrează în ţări mai dezvoltate trimit bani acasă, bani care nu apar în veniturile oficiale ale locuitorilor. Astfel se explică situaţiile bizare din statistici potrivit cărora, există oameni care câştigă pe lună mai puţin decât ar avea nevoie pentru a supravieţui.

Spre deosebire de România, ţară membră UE, în Moldova nu există un aflux de cetăţeni străini din ţări mai sărace, care au venit la muncă. În România, există cetăţeni din Pakistan, India, RP Chineză, Turcia şi Republica Moldova, care au venit aici la lucru deoarece salariile pe care le încasează în ţara noastră sunt mai mari decât sumele pe care le-ar câştiga în ţările de origine pentru relativ aceeaşi muncă.

Turismul şi investiţiile străine, la pământ

De asemenea, din cauza regimului comunist care nu priveşte cu ochi buni afacerilor străinilor care nu sunt originari din CSI (în special din Rusia), Moldova duce lipsă de mari investitori. Astfel, out-sourcing-ul şi mutarea producţiei din Vest în Est (în zone cu regimuri fiscale blânde şi forţă de muncă ieftină) a ocolit Moldova.

Cu un regim fiscal inflexibil, administraţie coruptă, un hăţiş legislativ şi un guvern orientat spre trecut, Republica Moldova a fost incapabilă să primească mulţi investitori. Fără ieşire la mare, fără munţi, fără puncte de atracţie naturale ori construite şi cu investiţii neglijabile, Moldova nu excelează nici la turism, unde infrastructura rutieră învechită, controalele excesive la vamă şi corupţia generalizată în rândul vameşilor şi a poliţiştilor nu au făcut decât să izoleze statul vecin.

Totuşi, se poate consemna o prezenţă timidă a unor companii străine, dar fără o mare pondere în economie şi un mic trafic în zona frontierei efectuat de românii care cu un salariu mediu pot cumpăra foarte multe lucruri din Moldova.

FOTO: Mediafax Foto

DETALII

Citeşte şi:

DOSAR CAPITAL.RO: Cine trăieşte mai bine: românul sau bulgarul?

DOSAR CAPITAL.RO: Se trăieşte mai bine în România sau în Ungaria?