Alpinistul basarabean Victor Melnic, stabilit în Italia de câțiva ani, și-a dorit să cucerească cel mai înalt punct al globului, muntele Everest. A vrut să-și testeze limitele, însă a decedat în mod tragic.

Victor Melnic și-a pierdut viața pe Muntele Everest

Aventura acestuia a debutat în luna aprilie. Atunci, el a postat mai multe fotografii și și-a cerut scuze că nu mai scrisese de mult timp, însă conexiunea slabă la internet nu i-a permis.

„Cer scuze că demult nu am scris nimic, foarte rău cu internetul, că de scris este, am ajuns la ABS sâmbătă, de atunci ninge în fiecare zi, mâine tot posibilul să ne ridicăm la câmpul 2, pentru că aclimatizarea durează cam 3 zile, sunt gata de atac, vă îmbrățișez și vă doresc o zi bună”, a scris Victor Melnic pe 25 aprilie pe Facebook.

Potrivit informațiilor oficiale, alpinistul din Republica Moldova ar fi decedat miercuri, 17 mai, în tabăra IV, situată la o altitudine de 7920 de metri. Victor Melnic făcea parte dintr-o expediție condusă de Himalayan Traverse Adventure și avea un singur coleg de echipă – un șerpaș. Basarabeanului i s-a făcut rău în Colul de Sud (un colț cu muchii ascuțite între Muntele Everest și Lhotse), informează compania de turism.

Înainte de a pleca în această aventură, Melnic a spus că dorește să cucerească Everestul, însă nu vrea să folosească oxigenul suplimentar. S-a pregătit timp de jumătate de an, iar luna aprilie era dedicată aclimatizării la altitudini de peste 6000 de metri.

Cât va costa coborârea trupului lui Victor Melnic?

Potrivit Marianei Iuku, o prietenă de familie a lui Melnic, coborârea trupului acestuia va costa “extrem de mult”, mai exact 35.000 de euro. Familia sa alpinistului va apela la ajutor din diaspora, iar dacă nu vor reuși să obțină banii necesari, trupul va fi ars.

„Alpinistul moldovean mort pe muntele Everest, Victor Melnic (Brinza), este călărășeanul nostru, care trăia în Italia cu familia. De la ora 9:00 de când am aflat de moartea unui moldovean, am tot sperat sa nu fie el, căci știam că e acolo și mă bucurasem o lună în urmă că ajunse cu bine.

Îl cunoscusem pe el, familia lui și nu pot să cred că pasiunea lui pentru munți l-a luat. A vrut tot mai sus să ajungă și a ajuns în cel mai înalt punct al galaxiei noastre – cerul!”, a scris ea pe Facebook.

Potrivit specialiștilor, au fost cazuri în care oamenii au cucerit Everestul fără a utiliza oxigen suplimentar, dar este foarte dificil necesită o pregătire specială.

Victor Melnic a fost consultat de alți alpiniști, iar ei l-au sfătuit să renunțe la idee. În ciuda avertismentelor, moldoveanul a decis să încerce să ducă aventura până la capăt.