Doliu la NASA: Una dintre cele mai importante figuri ale erei spațiale a murit

Doliu la NASA: Una dintre cele mai importante figuri ale erei spațiale a murit

SURSA FOTO: Dreamstime - doliu, deces

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 8 octombrie 2026, 10:40

A lucrat la tehnologia care a făcut posibil unul dintre cele mai importante momente din istoria omenirii: primii oameni ajunși pe Lună. Margaret Hamilton, cercetătoarea care a condus dezvoltarea software-ului pentru programul Apollo, a murit. NASA i-a adus un omagiu uneia dintre figurile importante ale erei spațiale.

Doliu la NASA: cercetătoarea americană Margaret Hamilton a murit

Cercetătoarea americană Margaret Hamilton, care a condus dezvoltarea sistemului informatic utilizat în cadrul programului selenar Apollo, a murit. S-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Decesul ei a fost anunțat miercuri, 7 octombrie, de Institutul de Tehnologie din Massachusetts, instituție în cadrul căreia Hamilton a lucrat aproape 20 de ani. Potrivit instituției, cercetătoarea a murit la data de 30 septembrie.

Margaret Hamilton, o informaticiană cu o influență importantă în domeniul său, a condus echipa responsabilă de dezvoltarea sistemului informatic pentru programul Apollo al NASA.

Directorul NASA, Jared Isaacman, i-a adus un omagiu lui Margaret Hamilton într-un mesaj publicat pe rețeaua socială X. El a descris-o drept „o pionieră a cărei muncă a contribuit la realizarea programului Apollo şi a primelor călătorii ale omului pe Lună”. Cel mai bun mod de a-i onora moştenirea este să continuăm de unde s-a oprit generaţia ei şi să nu încetăm niciodată să mergem înainte, a transmis Jared Isaacman.

Despre Margaret Hamilton

Programul Apollo le-a permis SUA să depășească Uniunea Sovietică în cursa pentru cucerirea Lunii, desfășurată în anii 60 și 70. La mai multe decenii de la încheierea programului, NASA pregătește revenirea astronauților pe Lună prin misiunea Artemis 3, programată în prezent pentru 2027, după mai multe întârzieri. Aceasta ar urma să fie prima misiune cu astronauți pe suprafața Lunii după ultima misiune Apollo, desfășurată în 1972.

Născută în 1936, în statul Indiana, Margaret Hamilton a studiat matematica înainte de a lucra în cadrul departamentului de meteorologie al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), iar ulterior la primul sistem american de apărare aeriană.

În 1965, Hamilton a candidat pentru un post la Instrumentation Laboratory, un laborator al MIT specializat în proiectarea instrumentelor aeronautice. La acea vreme, laboratorul căuta specialiști pentru dezvoltarea unui program informatic destinat misiunii de a „trimite un om pe Lună”.

„Intrigată de această provocare”, Margaret Hamilton „a fost angajată ca prim programator al programului Apollo la MIT, devenind astfel prima femeie programator în cadrul proiectului”, potrivit comunicatului universității.

În 1968, ea conducea deja echipa responsabilă de dezvoltarea software-ului pentru programul selenar Apollo. Activitatea sa a contribuit la dezvoltarea sistemelor informatice utilizate în cadrul misiunilor care au dus la aselenizarea astronauților americani.

În 1976, Margaret Hamilton a părăsit MIT și și-a fondat propria companie de informatică. Ulterior, a devenit o figură emblematică în rândul femeilor care au contribuit la dezvoltarea domeniului informaticii și al tehnologiei spațiale.

Hamilton a devenit cunoscută publicului larg și printr-o fotografie în care apare stând în picioare lângă un teanc de hârtii care îi ajunge până la bărbie. Documentele conțineau date referitoare la software-ul de ghidare utilizat în cadrul misiunii Apollo.

SURSA FOTO: news.mit.edu – Margaret Hamilton
Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.