Actorul britanic, care a colaborat cu regizori celebri precum Stanley Kubrick, a murit în urma unor complicații apărute după ce, în decembrie, a suferit o fractură.

Murray Melvin a jucat în 2004 în filmul ”Fantoma de la operă”, unde l-a interpretat pe Bilis Manger.

Sursă: IMDB.com

A avut o carieră prodigioasă în teatru, film și televiziune

A avut o carieră prodigioasă în teatru, film și televiziune, colaborând cu regizori mari, printre care Ken Russell și Stanley Kubrick. Melvin a devenit cunoscut în rolul ”Geoffrey”, studentul gay, din filmul ”A Taste of Honey”, regizat de Shelagh Delaney și a devenit membru al companiei teatrale britanice Joan Littlewood’s Theatre Workshop.

Scenaristul britanic Russell T Davies a scris pe Instagram următorul mesaj: „Murray Melvin (1932-2023), binecuvântați-l, l-a interpretat magistral pe minunatul răufăcător din ”Torchwood”, Bilis Manger. L-a creat pe artistul gay Geoffrey în ”A Taste of Honey” și ne-a încântat în zecile de roluri jucate pe scenă în film.

„A trăit aproape un secol, timp în care conștientizarea identității sale s-a schimbat profund și a făcut-o cu demnitate, cu mare clasă și inteligență”.

Ne va fi dor de el

Unul dintre oamenii care i-au fost aproape, Samira Ahmed, a postat pe Twitter: „Murray Melvin: un om frumos, un actor, regizor, absolvent al atelierului de teatru, a murit ieri. Avea 90 de ani. Am fost foarte norocos să-i spun ”prietenul meu”.

L-am văzut cu o zi înainte de a muri și era dornic să spună povești uimitoare din viața lui. Îmi va fi dor de el.” Și-a făcut debutul pe scenă, în anul 1957, la Theatre Royal din Stratford, în piesa ”Macbeth”. Apoi a jucat în filme precum Alfie (1966) alături de Michael Caine, Barry Lyndon (1975) și în ”Fantoma de la operă” (2004), potrivit Deadline.

Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes pentru rolul din ”A Taste of Honey”

CV-ul său mai include roluri în ”H.M.S Defiant” (1962), ”Sparrows Can’t Sing” (1963), ”Kaleidoscope” (1966), ”Smashing Time” (1967), ”The Devils” (1971), ”Ghost Story” (1974), Joseph Andrews (1977), Ghost in the Noonday Sun (1985) și The Lost City of Z (2017). Murray Melvin a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai promițător talent și premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul său din ”A Taste of Honey” (1961).

„Cu mare tristețe trebuie să anunț moartea lui Murray Melvin, actor, regizor și arhivar de teatru”, a spus artistul Paul Kyriacos într-un mesaj pe Twitter. „A căzut în decembrie, accident după care nu și-a mai revenit niciodată complet.

A murit la Spitalul St Thomas, la vârsta de 90 de ani. A fost unul dintre cei mai apropiați prieteni și ne va fi dor de el, nouă, tuturor celor care am avut privilegiul de a-l cunoaște”.

Actorul a donat Bibliotecii Britanice ”arhiva Murray Melvin”

În 2021, The Guardian scria că actorul a donat Bibliotecii Britanice ”arhiva Murray Melvin”, adică 136 de cutii cu documente privind înființarea și povestea teatrului Royal Stratford East, din 1884 până în 2017.