Netflix a lansat zilele trecute primele 3 episoade ale serialului-documentar despre prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, în contextul numeroaselor speculații apărute în presa britanică despre ce vor avea de reproșat ducii de Sussex în această serie. „Harry & Meghan” a devenit deja subiect de polemici și dezbateri în presa britanică, unele publicații citând surse anonime care îi acuză pe cei doi că, practic, acum, au declarat război Familiei Regale, informează SkyNews.

Nu putea veni într-un moment mai rău pentru Palat

Prințul Harry și Meghan Markle „spun totul pe față” în noul lor documentar Netflix, potrivit corespondentului regal Sky News Rhiannon Mills. Al doilea trailer al documentarului a fost lansat, ambele părți urmând să fie difuzate luna aceasta. „Nu  putea veni într-un moment mai rău pentru Palat”, a continuat Mills.

„Este foarte greu să te uiți acum în urmă și să te gândești ‘ce naiba s-a întâmplat’?”, spune prințul Harry în trailer, într-o aparentă referință la experiența sa și a lui Meghan în Familia Regală, pe care cei doi au părăsit-o în 2020.

„Nimeni nu știe adevărul deplin”, spune Harry în trailerul lansat luni de Netflix, adăugând că „noi știm adevărul deplin!”.

Va fi un moment de cotitură pentru ducii de Sussex

Gigantul de streaming a plătit cuplului aproximativ 90 de milioane de lire sterline pentru o serie de proiecte de colaborare, inclusiv filme și emisiuni pentru copii, dar cea mai mare lovitură a Netflix constă în această serie de documentare „din culisele Familiei Regale”.

„Acest documentar va reprezenta un moment de cotitură pentru Harry și Meghan, deoarece va fi ca un barometru, care va arăta de ce parte sunt oamenii, mai ales în America, unde trăiesc ducii de Sussex”, susține Sean Mandell, un cunoscut reporter regal. Mandell crede că America este divizată în ceea ce-i privește pe ducii de Sussex și modul în care cei doi s-au rupt de Familia Regală.

„Ca și în Marea Britanie, sunt cei care sunt de partea lui Harry și Meghan. Dar există și o minoritate, care nu îi privește deloc favorabil și îi acuză”, a spus ea.

Mai iubiți în SUA pentru că „au scos murdăria de sub preș”

În opinia unora, s-ar putea ca, odată cu acest documentar, ducii de Sussex să se bucure de mai multă înțelegere în SUA decât în Marea Britanie, unde reacția la acuzațiile de rasism lansate de Meghan în interviul cu Oprah Winfrey a fost destul de dură.

În SUA, Harry și Meghan au fost priviți cu simpatie și admirație pentru că, spun americanii, au scos de sub preș multe din murdăriile Familiei Regale. După lansarea documentarului, Prințul Harry își va lansa, anul viitor, pe 23 ianuarie, și cartea de memorii, intitulată ”Spare”. Cartea este descrisă drept „o lucrare-reper, plină de perspicacitate, revelație, auto-examinare și înțelepciune, dar și despre puterea eternă a iubirii asupra durerii”.