Din 2010, cei care şi-au pierdut sau care riscă ­­să-şi piardă locul de muncă ar putea porni o afacere proprie, prin accesarea unui credit special, de maximum 25.000 de euro.

Ca urmare a măsurilor  adoptate recent de Parlamen­tul European, exemplul portughezului Filipe Gil, care şi-a deschis un salon de tatuaje apelând la microcredite, poate fi urmat şi de şomerii români care decid să aleagă calea antreprenoriatului. Instrumentul european de microfinanţare „Progress“ facilitează accesul la împrumuturi celor care doresc să înfiinţeze o microîntreprindere, cu mai puţin de zece angajaţi şi o cifră de afaceri nu mai mare de două milioane de euro, dar care întâmpină dificultăţi în accesarea creditelor convenţionale. „Pentru beneficiari se vor organiza cursuri de formare şi consiliere în vederea dezvoltării unor afaceri durabile. Sper ca fondul iniţial să ajungă până la 500 mil. euro, provenind din surse publice sau private“, a explicat eurodeputatul Kinga ­Göncz. Parlamentul European a fost de acord cu alocarea sumei de 100 de milioane de euro pentru acest instrument, pentru o pe­ri­oadă de patru ani – aşa cum propusese Comisia Europeană, dar deputaţii au subliniat, în timpul dezbaterilor, că aceşti bani nu trebuie alocaţi din fondurile Programului „Progress“ destinat persoanelor vulnerabile.

Prin cine se derulează programul

Comisia propusese ca instrumentul de microfinanţare să utilizeze fonduri din cadrul acestui program, pentru care s-au alocat suplimentar 114 mil. euro. Pentru a se asigura că acest instrument poate fi funcţional la începutul lui 2010, Parlamentul a fost de acord cu utilizarea a  25 mil. euro, sumă care va fi prevăzută în bugetul pentru 2010. Instrumentul este deschis organismelor publice şi private instituite în statele membre UE care furnizează microfinanţare persoanelor şi microîntreprinderilor (bănci, ONG-uri, instituţii financiare nonbancare etc.).

Fondurile acestui ins­trument vor fi redirecţionate către aceste organisme în cadrul unei gestiuni comune împreună cu grupul BEI (Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii). Potrivit acestora, persoanele care doresc să obţină un astfel de credit trebuie să adreseze o solicitare instituţiilor de microcreditare eligibile din ţara lor, însă, în acest moment, procedura pentru selecţia acestor organisme nu a fost încă definitivată.

„Pentru a alege instituţiile creditoare partenere, vom lua în calcul două criterii principale: performanţele economice şi componenta so­0 cială a businessului“, au precizat pentru Capital ­reprezentanţii BEI. Conform aceleiaşi surse, rata dobânzii va fi stabilită de instituţiile de microcreditare. „Grupul BEI poate formula unele recomandări, dar acestea se vor baza pe expertiza partenerilor noştri“, au mai spus reprezentanţii băncii. Cât este de fiabil un astfel de program în România? ­„Poate fi eficient dacă este coroborat cu alte măsuri active de stimulare a spiritului antreprenorial, inclusiv o simplificare a înregistrării şi administrării unei afaceri“, este de părere Cristian Jurma, general manager Express Finance IFN SA.

401,5 milioane de dolari este valoarea brută a microcreditelor acordate, în 2008, în România, de instituţiile abilitate care activează pe piaţa locală

Microcreditele în România

– În 2008, potrivit Mix Market, numărul celor care au luat microcredite era de 57.078, iar valoarea medie a unui împrumut a fost de circa 7.431 de dolari.

– Pe piaţa locală activează mai multe instituţii de microcreditare, printre care Express Finance, ProCredit Bank, ROMCOM, Capa Finance, Opportunity Microcredit România (OMROM) etc.

Cei mai mulţi şomeri din ultimii 7 ani
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în decembrie 2009, numărul de şomeri a crescut cu 26.260 de persoane faţă de luna precedentă, până la 709.383, nivel neatins din aprilie 2003.

192-45403-08_grafic_01.jpg